Criza economică îi determină pe conaţionalii noştri să-şi reevalueze percepţia asupra propriilor locuri de muncă şi să înţeleagă mai bine termenii „randament“ şi „concurenţă“.
Se tem românii de muncă mai mult decât occidentalii sau nu se tem pentru că ştiu să se ferească de ea? Iată o întrebare cu parfum de glumă, ce a tot circulat de 20 de ani încoace.
Cei care se grăbesc să dea un răspuns se împart, de regulă, în două categorii: „patrioţii" înflăcăraţi, care iau drept afront naţional o astfel de ironie, şi „scârbiţii" incurabil pentru care, oricum ai da-o, ce fac românii nu-i bine. Cercetările sociologice arată - şi de această dată - că adevărul este pe undeva la mijloc.
Ce-i drept, comunismul a degradat semnificativ respectul omului obişnuit faţă de propria muncă, însă cauza apropierii acestuia de dispariţie trebuie căutată în anii tranziţiei.
Situaţia economică dificilă pe care o are România a demonstrat că oamenii obişnuiţi ştiu cum să-şi păstreze locul de muncă în vremuri de restrişte, atunci când „vânătorii" de joburi bune stau la pândă pe unde nu te aştepţi. Până şi cei care se ghidau după „principiul" din perioada comunistă „timpul trece, leafa merge" se străduiesc să se facă utili pentru a nu fi afectaţi de reducerea cheltuielilor cu personalul.
Criza creşte randamentul
Un studiu dat publicităţii de BestJobs în urmă cu un an arată că, în contextul crizei şi al creşterii şomajului, tot mai mulţi angajaţi sunt nevoiţi să lucreze ore suplimentare, fără a fi plătiţi în plus. Motivaţia? Păstrarea locului de muncă.
Înăsprirea condiţiilor de pe piaţa forţei de muncă şi disponibilizările în masă au generat o concurenţă puternică între angajaţi. Pe de altă parte, angajatorii îşi permit selectarea mai atentă a personalului, reducerea veniturilor angajaţilor şi creşterea cerinţelor, lucruri la care n
