Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Supărat că este pus aiurea pe drumuri, Cristian Ungur cere recuzarea judecătorului

Publicat in Adevarul, luni 11 octombrie 2010 ·

Avocaţii tânărului care a intrat beat cu maşina pe aeroportul din Caransebeş şi a accidentat patru oameni joacă tare. Cei trei cer recuzarea judecătorului Maria Magda după ce, Tribunalul Caraş-Severin a admis, în parte, recursurile prin care au fost atacate încheierile Judecătoriei Caransebeş.

Cristian Ungur s-a săturat să tot fie pus pe drumuri între Judecătoria Caransebeş şi Tribunalul Caraş-Severin în încercarea de a fi pus în libertate, motiv pentru care, unul din avocaţii săi, Cosmin Bolosin, a anunţat astăzi, că va recuza judecătorul de pe fondul cauzei, acelaşi care s-a abţinut atunci când trebuia să analizeze cererea de eliberare sub control judiciar. “Nu e normal ceea ce face acest judecător. Am spus asta de la bun început şi Tribunalul Caraş-Severin mi-a dat dreptate, casând încheierea Judecătoriei Caransebeş şi dispunând reanalizarea cererii de eliberare sub control judiciar. Să nu mai spun că, încheierea de acum 30 de zile, prin care s-a menţinut starea de arest preventiv, este copiată cuvânt cu cuvânt şi la ultimul termen de judecată. Spun asta pentru că, am schimbat ordinea în care am vorbit noi, avocaţii, dar în încheiere ordinea este exact cea de data trecută. Consider că, odată ce s-a abţinut să analizeze cererea, acest judecător trebuie să lase dosarul Ungur altcuiva”, a spus Bolosin.

Apărătorul tânărului a invocat faptul că, judecătorul de fond este obligat să analizeze toate cererile anexe din dosar. Tribunalul Caraş-Severin a constatat că Maria Magda s-a abţinut să analizeze cererea de eliberare sub control judiciar a tânărului şi i-a pasat dosarul Danielei Galescu şi, în consecinţă, a admis, în parte, recursul prin care avocaţii au atacat încheierea Judecătoriei Caransebeş.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum 2 ore
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum 2 ore
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

Cum a aflat Mihaela Rădulescu că Felix Baumgartner a murit. Unde se afla iubita sportivului în clipa tragediei

Cancan acum o ora
Ieri, 17 iulie 2025, Mihaela Rădulescu a primit cea mai dureroasă veste din viața ei. Partenerul ei de mai bine de un deceniu, celebrul parașutist și sportiv austriac Felix Baumgartner, și-a pierdut viața într-un accident petrecut în Italia, în timp

VIDEO Primarul Chişinăului, interzis în România, replică pentru Oana Țoiu. „Vreau dovadă că ar exista ceva”

HotNews acum 14 minute
Primarul Chişinăului, Ion Ceban, care are interdicţie cinci ani să intre pe teritoriul României, a respins acuzațiile aduse de ministra română de externe, Oana Ţoiu, conform căreia edilul are „legături complicate” cu Moscova. Ministerul român de Ext

Zelenski spune că el şi Trump lucrează la un „mega-acord”: SUA ar urma să cumpere drone din Ucraina

News.ro acum 26 minute
Preşedintele Donald Trump şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski iau în considerare un acord care prevede achiziţionarea de către Washington a unor drone ucrainene testate pe câmpul de luptă în schimbul achiziţionării de arme din SUA de către

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum o ora
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

Canicula revine în România iar ploile vor fi puține. Prognoza pentru 4 săptămâni

Mediafax acum 4 ore
Prognoza pentru următoarea perioadă: 21 – 28 iulie Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână în toată țara. Regimul pluviometric va fi în general deficitar în regiunile sud-estice și excedentar în restul ter

Rusia susţine că a doborât 73 de drone ucrainene, dintre care 3 se îndreptau spre Moscova

News.ro acum 2 ore
Apărarea aeriană rusă a distrus 73 de drone ucrainene în cursul nopţii, dintre care trei se îndreptau spre Moscova, a declarat vineri Ministerul Apărării din Rusia, relatează Reuters. Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a scris pe Telegram că nu su

Primăriile și consiliile județene vor putea obține gratuit extrase de carte funciară de informare

Mediafax acum 56 minute
Extrasele de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, obținute gratuit de primării și consilii județene sunt necesare în cazul imobilelor pentru care cetățenii solicită acte administrative, precum autorizații de construire, c

Administraţia Trump le cere diplomaţilor americani să evite să comenteze despre alegerile din alte ţări, o distanţare de la abordarea tradiţională a Washingtonului de a promova alegeri libere şi corecte

G4Media acum 38 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul de stat american Marco Rubio i-a instruit pe diplomaţii americani din întreaga lume să nu comenteze asupra corectitudinii sau integrităţii alegerilor desfăşurate în alte ţări, potrivit une

Vremea

București
acum

25°
vin.

15°/27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

21°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

23°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

14°/23°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

21°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°