De dragul ei, Roma a fost lăsată să ardă din temelii iar Michelangelo şi Rafael îi datorează gloria lor. Nu este vorba despre o muză feminină, ci despre casa secretă a împăratului Nero!

Există momente în viaţă după care ştii sigur că percepţia ta asupra artei şi a lumii în general nu va mai fi niciodată aceeaşi. Prima oară când am pus piciorul în Domus Aurea, în 1999, la câteva luni după ce fusese oficial deschisă turiştilor răbdători înscrişi cu luni înainte pe listă, am ştiut că trăiesc un astfel de moment. Un fel de scurtcircuit pentru care cărţile de istorie, albumele de artă şi nici chiar contemplarea, pe viu, a celor mai frumoase obiecte de artă ale lumii nu au cum să te pregătească.

Casa lui Nero nu este specială doar pentru că încăperile ei stau în picioare de la anul 64, nici pentru că ar fi tocmai pretextul legendar pentru care împăratul a dat foc Romei (pentru a putea face loc planurilor sale arhitecturale îndrăzneţe), nici măcar pentru faptul că este, oficial, prima „casă de petreceri" din istorie, în ale cărei 300 de încăperi împăratul Nero îşi distra oaspeţii. Este specială pentru că îţi schimbă fundamental viziunea asupra artei Renaşterii şi a unor opere monumentale pentru care milioane de turişti stau la coadă, ca nişte soldăţei cuminţi, fie ger, ploaie sau caniculă.

UN DÉJÀ-VU. De la primul contact, în 1999, am mai revizitat casa de petreceri a lui Nero de câteva ori şi am îndemnat zeci de persoane să-i treacă pragul, chiar şi pe cei care se lăudau că ştiu Roma ca pe propriul buzunar, dar care nu-i cunoşteau şi cel mai bine păstrat secret. Un singur răspuns continuă să-mi scape printre degete şi nici nu mai am speranţe să-l prind vreodată, de câte ori cineva mă întreabă dacă ar trebui să viziteze mai întâi Vaticanul şi apoi Domus Aurea sau invers.

Nu există o „reţetă" pentru că impactul va fi, oricum, la fel de puternic. În ca