Acest text se adresează celor care se mai bucură de întîmplările mărunte ale viaţii. Cei care işi închipuie că am vrut să scriu o fabulă politică o fac pe propria lor imaginaţie.

Un vecin de bloc avea acum vreo patru ani o bişonuţă albă şi mititică, cum scrie la cartea cu bişonuţe pur-sînge. O pune la prăsit. Şi-i vinde fiecare cu pui cu vreo, zicea el, 200 de euro. Ne întîlneam în lift, el cu bişonuţa de prăsilă, eu cu Miţa mea, de provenienţă amestecată – nici şoricar nici pekinez, pe care am pescuit-o de sub o maşină din spatele blocului. Miţa ar fi crănţănit-o pe bişonuţă. Dar se abţinea. În schimb începuseră să-i placă picioarele proprietarului. Vecinul, de la o serie de pui la alta, ajunge să aibă în casă patru bişonuţe şi un bişonuţ. Ţinea la preţ. Frumoşi foc mititeii, tunşi la un coafor de cîini şi cu zurgălăi la gît. Miţa mea, care nu-i decît puţin mai mare decît un bişon, dacă le prinde pe afară pe cele patru plus al cincilea, le terfeleşte cum vrea ea. Nu le muşcă, doar le dă peste cap, ca să le demonstreze că nu contează numărul. Cu căţelul bişon n-are nimic. Asta pînă de curînd.

Vecinul, om politicos şi optimist, cînd a ajuns la al cincilea căţel în apartament, mă previne în lift, cînd eram amîndoi singuri, să am grijă cu Miţa, să n-o muşte căţeii lui cînd se întîlnesc afară. Îi mulţumesc omului, dar, ce să zic, parcă nu-mi vemea să cred. Şi ies cu Miţa mea, netunsă şi fără zurgălăi, în faţa blocului fără să mă uit dacă vecinul îşi scosese bisonuţele la aer. Le scosese. Miţa le-ar fi ignorat, dar bişonuţele mai mici au început s-o hămăie. Şi închipuiţi-vă că le răstoarnă Miţa ca pe popice pe toate patru, după care începe să se răsucească dispusă, ca să zic aşa, în jurul bişonuţului. Iar bişonuţul, începe s-o adulmece vioi, în timp ce căţeluşele albe şi cu zurgălăi îi lătrau pe amîndoi de la distanţă. Vecinul se uită la mine, jumătate i