Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dunia Pălăngeanu, artista din „Cetatea San Giorgio”

Publicat in Adevarul, luni 11 octombrie 2010 ·

Scriitoarea a publicat mai multe volume de versuri, a condus Casa de Cultură „Ion Vinea” şi acum este preşedinte al Cenaclului Literar „Luceafărul”.

Despre „doamna Dunia”, cum o numesc toţi cei care o cunosc, scriitoarea Marga Dumitrescu Frasinu se spune că este un adevărat „brand al Giurgiului”.

Şi-a descoperit înclinaţia pentru creaţie încă din perioada şcolii generale. „Aveam propriul caiet de creaţie în care-mi strângeam poeziile şi prozele, încercările de roman”, povesteşte Dunia.

În 1968, profesoara de limba română a observat calităţile literare ale elevei sale şi a îndemnat-o să scrie. „Compuneam poezii şi cântece, urmam în paralel Şcoala de muzică la secţia vioară, baletul, gimnastica artistică, teatrul şi şi dansurile populare”, spune scriitoarea.

Timp de zece ani, Dunia s-a dedicat elevilor giurgiuveni, iar în 1985 a devenit referent pe educaţie continuă în cadrul Universităţii Populare de la Casa de Cultură „Ion Vinea”, iar 5 ani mai târziu primea recunoştinţa muncii sale, fiind numită director al instituţiei.

A compus „Imnul oraşului Giurgiu”

Primele poezii îi sunt publicate în revista Colegiului Naţional „ Ion Maiorescu” . Debutul editorial are loc în 1994 cu volumul de versuri „Scrisori provinciale” şi unul de proză intitulat „De vorbă cu îngerul meu păzitor”, iar în 2004 este distinsă cu medalia „Meritul Cultural”, la propunerea Ministerului Culturii şi Cultelor, pentru contribuţii deosebite în promovarea culturii.

Acum este preşedinte al Cenaclului Literar „Luceafărul”, se ocupă de editarea unor reviste de cultură, dar şi de tipărirea volumului de versuri „Poemele Oraşului”. Tot ea a fost si autoarea versurilor „Imnului oraşului Giurgiu”, iar acum lucrează la volumul de versuri „La Turnul cu Ceas - Nopţi de poezie în Cetatea San Giorgio”.

Profil

Născută: 14 februarie 1954, Giurgiu

Stu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur în România, în ziua alegerilor prezidențiale. În ce orașe a putut fi simțit

Ziare.com acum 18 minute
Un cutremur de 4 grade s-a produs în România, duminică dimineață, imediat după ce s-au deschis secțiile de vot pentru alegerile prezidențiale. Seismul a avut loc în zona seismică Vrancea-Buzău, la ora 7 și 16 minute, a anunțat Institutul Național de

Drone neidentificate au fost reperate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie

Ziare.com acum 18 minute
Drone neidentificate au fost reperate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie, au confirmat forţele aeriene americane (USAF), conform The Guardian. „Sisteme aeriene mici fără pilot” au fost văzute între 20 şi 22 noiembrie peste RAF Lakenheat

Referendum local în Capitală. La ce întrebări vor avea de răspuns bucureştenii

Mediafax acum 2 ore
Bucureştenii sunt chemaţi la vot duminică, 24 noiembrie, pentru a răspunde la trei întrebări legate de organizarea financiar-administrativă a Capitalei şi de prevenirea consumului de droguri în şcoli. Referendumul, organizat de Nicuşor Dan, coincide

LIVE Alegeri prezidențiale 2024. Primul tur are loc astăzi / Secțiile de votare din toată țara s-au deschis la ora 7:00 / Unde poți vota și când vom afla primele rezultate

HotNews acum o ora
Secțiile de votare pentru primul tur la alegerile prezidențiale 2024 s-au deschis duminică dimineață. Scrutinul se desfășoară pe parcursul a 14 ore – de la ora 7:00 până la ora 21:00. În momentul închiderii secțiilor de votare vom afla și primele re

Chiar şi după aderare, doar cu un picior în Schengen. Controalele vor continua la graniţele terestre ale României încă şase luni

Adevarul acum 38 minute
Potrivit acordului semnat la Budapesta de miniştrii de Interne ai României, Bulgariei, Austriei şi Ungariei, chiar şi după aderare, controalele la graniţele terestre ale Românei şi Bulgariei vor fi menţinute pentru încă minimum şase luni, în timp ce

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Peste 218.000 de români din străinătate au votat până duminică, la ora 06.00. În 2019, până la aceeaşi oră, votaseră peste 270.000 de persoane

News.ro acum 2 ore
Peste 218.000 de români din străinătate au votat la alegerile prezidenţiale până dumiinică, la ora 06.00. În 2019, la aceeaşi oră, numărul votanţilor era de peste 270.000 de persoane. Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 218.6703 de persoane au vota

Cât l-a costat pe un şofer de BMW faptul că şi-a împodobit bolidul cu luminiţe, ca pe bradul de Crăciun/ A rămas şi fără certificatul de înmatriculare al maşinii VIDEO

News.ro acum 12 ore
Un şofer din Vâlcea are de plătit o amendă considerabilă pentru că şi-a împodobit BMW-ul cu leduri luminoase, ca pe bradul de Crăciun. Poliţiştii care l-au oprit în trafic nu doar că l-au sancţionat contravenţional, dar i-au ridicat şi certificatul

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 10 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

Superliga: CFR Cluj – Rapid 1-1. Marius Şumudică: meritam să câştigăm

Libertatea acum 7 ore
Echipa CFR Cluj a încheiat la egalitate sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 1-1, cu gruparea bucureşteană Rapid, în etapa a 17-a din Superligă.

Un rabin israeliano-moldovean a dispărut în Emiratele Arabe Unite. Autoritățile se tem de ce e mai rău

Ziare.com acum 10 ore
Un rabin cu dublă cetăţenie, israeliană şi moldovenească, care locuieşte în Emiratele Arabe Unite, a dispărut, iar autorităţile israeliene au exprimat sâmbătă suspiciunea că acesta ar fi fost răpit, în contextul în care tensiunile cu Iranul sunt mar

Vremea

București
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/6°
mie.

1°/5°
Constanta
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

4°/6°
mar.

3°/7°
mie.

5°/7°
Cluj-Napoca
acum

-7°
dum.

-7°/2°
lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
Timisoara
acum

-3°
dum.

-3°/6°
lun.

3°/9°
mar.

2°/6°
mie.

2°/7°