Ministrul Dezvoltării, Elena Udrea, a declarat, luni, că preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, are tot sprijinul partidului şi că atitudinea PSD şi PNL de a refuza, în continuare, să participe la lucrările Camerei arată "lipsa de chef de lucru" a acestora.
"Roberta Anastase are toată susţinerea din partea partidului. În acest moment, atitudinea PSD şi PNL de a refuza, în continuare, să participe la şedinţele Biroului Permanent arată mai degrabă lipsa de chef de lucru, pentru că nu mai există argumente. Am înţeles că nici la consultările de la Cotroceni nu au mers. Au intrat mai devreme în vacanţă", a afirmat Udrea.
Ea a afirmat că legea pensiilor se întoarce la Parlament şi va primi votul majorităţii, adăugând că această lege este un pretext pentru PSD şi PNL de a boicota lucrările Parlamentului.
Elena Udrea a mai spus că tot un pretext al PSD este şi invocarea prezenţei grupului independenţilor la consultările de la Palatul Cotroceni.
"Acesta este un alt pretext, dacă au lucruri importante de spus, dacă vor să facă ceva pentru oameni, atunci să vină să-şi spună punctul de vedere şi să le susţină. Simplul discurs politicianist, la televizor, noi refuzăm să ne prezentăm ba la Biroul Permanent, ba la Consultări, că nu ne convin ochii nu ştiu cui, arată lipsa de respect faţă de alegători", a mai spus Elena Udrea.
Întrebată dacă are emoţii în legătură cu moţiunea de cenzură, Udrea a răspuns: "Niciuna".
În legătură cu propunerea vicepreşedintelui PDL Valeriu Stoica de refacerea dreptei, Udrea spus: "Nimic nu este exclus".
Ministrul Dezvoltării a participat, luni, la şedinţa grupului PDL, pentru a discuta despre problemele din teritoriu. "Parlamentarii simt nevoia să discute cu miniştrii şi am venit să le spun ce am discutat la Braşov cu primarii şi preşedinţii co