Inversarea rolurilor în familie poate aduce stres şi dezechilibru, aşa că nu ezitaţi să cereţi ajutor asistenţilor specializaţi. Pentru cei suferinzi cel mai important este să nu aibă sentimentul izolării, să ţină contactul cu prietenii şi familia.

Dumitru Tănase (54 de ani) şi-a pierdut tatăl într-un moment în care viaţa îi oferise o mare porţie de fericire. „Tocmai mă aşezasem la casa mea, eram la începutul unei căsnicii frumoase, îmi venise pe lume al doilea copil. Mă simţeam împlinit", rememorează el întâmplările de acum 24 de ani. Un al doilea atac cerebral l-a luat însă definitiv de lângă el pe cel care-i fusese în viaţă sprijin şi model.

„Mă străduiam să îi uşurez suferinţa"

„Primului atac cerebral i-a rezistat bine, recuperase destul de mult, putea să vorbească, ajunsese să mai poată face treabă prin curte şi să iasă la mici cumpărături. Însă, pentru că în cea mai mare parte a timpului rămânea singur, n-a putut lăsa la o parte tutunul şi în câţiva ani a mai făcut o comoţie cerebrală. A rămas paralizat complet pentru următorii patru ani", povesteşte bărbatul. Lui Dumitru nu i-a fost uşor. Pe lângă cei doi copii ai săi, care trebuiau duşi la grădiniţă şi la creşă, a mai apărut unul cu nevoi speciale. „Îi dădeam să mănânce, să bea apă, îl schimbam, îl culcam. Patru ani am lucrat doar în schimbul doi ca să pot merge zilnic la casa părinţilor mei şi să îngrijesc de tatăl paralizat. Erau puţine după-amieze în care mai ieşeam la plimbare în parc, dar viaţa a mers mai departe", se destăinuie el. Deşi situaţia era una dificilă, a luat-o ca atare. „Erau noi vieţi pe care trebuia să le duc mai departe şi asta îmi dădea putere să lupt. Ştiam că tot ce pot să fac pentru tatăl meu era să îi uşurez suferinţa şi mă străduiam cât puteam", zice Dumitru.

„Nu am simţit boala mamei ca pe o povară"

Printr-o situaţie delicată a trecut şi Iuliana Antoan