Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un vitezoman recidivist a ucis două tinere

Publicat in Adevarul, luni 11 octombrie 2010 · ·

Cătălin Chiţa a vrut să impresioneze trei fete cu abilităţile lui de şofer. Două dintre ele au murit, după ce a intrat cu maşina într-un stâlp. Familia şi prietenii celor trei fete spun că băiatul care s-a oferit să le ducă acasă de la discotecă abia le cunoscuse. Tinerele au avut încredere, deşi Cătălin avea mai multe amenzi pentru viteză la activ.

Sâmbătă seara, Florina Ramona Pasăre (20 de ani), Loredana Elena Biciuşcă (20 de ani) şi Andreea Şerban (20 de ani) au ieşit în oraş. La discotecă au cunoscut un tânăr care, la miezul nopţii, s-a oferit să le conducă acasă. Cei patru s-au urcat în maşină, deşi Cătălin Chiţa băuse. Într-un cartier mărginaş al Braşovului, tânărul şofer de 21 de ani a apăsat prea tare pe pedala de acceleraţie şi a intrat într-un stâlp. Ramona şi Loredana au murit, iar Andreea se află în comă la spital. Tânărul şofer a plecat la secţia de Poliţie pe picioarele lui.

Cătălin Chiţa figurează în evidenţele Poliţiei cu mai multe contravenţii. Din noiembrie 2008, de când a obţinut permisul de conducere, şi până în prezent, tânărul are şase amenzi pentru viteză, dar şi pentru alte abateri: a mai depăşit ilegal, nu a circulat cu luminile aprinse sau nu a purtat centura de siguranţă. Acum este cercetat în stare de libertate pentru ucidere din culpă şi riscă până la 15 ani de închisoare dacă va fi găsit vinovat de moartea celor două tinere.

„Două fete mult prea frumoase"

Rudele şi prietenii tinerelor care au pierit în accident sunt încă în stare de şoc. „Anul acesta, Loredana trebuia să dea Bacul. Era clasa a XII-a, la Colegiul Tehnic «Mircea Cristea». Era o fată mult prea frumoasă, mult prea plină de viaţă, care întotdeauna avea zâmbetul pe buze şi totdeauna binedispunea lumea. Sărea în ajutorul oricui. Lucra la o pizzerie, împreună cu Andreea, fata ajunsă la spital în urma accidentului", a povestit Gabriel Drumea, un pri

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

REPER cere demisia şefului AEP Toni Greblă şi a ministrului Afacerilor Interne Cătălin Predoiu, „vinovaţi de vicierea rezultatelor alegerilor”

News.ro acum 30 minute
Partidul REPER cere demisia şefului AEP Toni Greblă, a întregii conduceri a Autorităţii Electorale permanente şi a ministrului de interne Cătălin Predoiu, care se fac vinovaţi de vicierea rezultatelor alegerilor din 9 iunie prin nereguli grave const

Vasile Bănescu critică „idolatrizarea extatică a divertismentului bășcălios”, după momentul Babasha de la concertul Coldplay

HotNews acum 25 minute
Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, s-a implicat și el, joi, în dezbaterea momentului provocată de momentul neașteptat de miercuri seară de la concertul Coldplay de pe Arena Națională, criticând „«patriotismul» zgomotos și bi

Guvernul a aprobat, prin memorandum, negocierea unui tratat între România şi Republica Populară Chineză privind transferarea persoanelor condamnate

News.ro acum o ora
Executivul a adoptat, joi, un memorandum care aprobă negocierea unui tratat între România şi Republica Populară Chineză privind transferarea persoanelor condamnate. Acest document de cooperare are rolul de a oferi posibilitatea persoanelor condamnat

NATO poate conta pe 300.000 de soldaţi care să fie mobilizaţi rapid

Adevarul acum o ora
NATO poate deja să conteze pe mobilizarea rapidă a 300.000 de soldaţi puşi la dispoziţie de statele sale membre, într-un moment în care organizaţia trebuie să facă faţă ameninţării ruse în Europa, a afirmat joi un înalt responsabil al alianței, info

Caraş Severin: Un bărbat a fost amendat cu 12.000 de lei după ce a abandonat cinci pui de pisică lângă un container de gunoi

News.ro acum 2 ore
Un bărbat a fost amendat cu 12.000 de lei de poliţiştii din Caraş Severin după ce a abandonat cinci pui de pisică lângă un container de gunoi.

Legislația UE privind combaterea violenţei împotriva femeilor intră în vigoare / Va fi incriminată distribuirea pe internet a unor imagini intime fără consimțământ

HotNews acum o ora
Primele norme ale UE privind combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice intră în vigoare joi, informează Comisia Europeană. Legislația incriminează căsătoriile forţate, dar și distribuirea fără consimțământ a unor imagini intim

Cod roşu şi cod portocaliu de furtună în judeţul Caraş-Severin / Meteorologii anunţă rafale de vânt ce pot ajunge la 90 de kilometri la oră, descărcări electrice şi grindină

News.ro acum 30 minute
ANM a emis, joi, avertizări cod roşu şi cod portocaliu pentru judeţul Caraş-Severin, anunţând rafale de vânt ce pot ajunge la 90 de kilometri la oră, descărcări electrice şi grindină. Potrivit ANM, este cod roşu, până la ora 19:30, în judeţul Caraş-

Oficial de la MAI „Acuzațiile privind posibile nereguli din partea MAI în centralizarea voturilor sunt lipsite de orice fundament logic și legal“

Ziua Constanta acum 14 minute
Având în vedere informațiile vehiculate public privind derularea procesului electoral, ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, transmite următoarele precizări: Ministerul Afacerilor Interne nu are atribuții de numărare a voturilor, menționare

Comisia Europeană trimite cereri de informaţii privind conţinutul ilegal şi protecţia minorilor către Pornhub, XVideos şi Stripchat

News.ro acum 46 minute
Comisia Europeană trimite cereri de informaţii privind conţinutul ilegal şi protecţia minorilor către Pornhub, XVideos şi Stripchat, în temeiul Regulamentului privind serviciile digitale. Pornhub, Stripchat şi XVideos trebuie să prezinte informaţiil

Guvern: Persoanele aflate sub control judiciar şi arest la domiciliu vor putea fi monitorizate cu brăţări de supraveghere

HotNews acum o ora
Guvernul a adoptat joi o ordonanţă de urgenţă care dă posibilitatea monitorizării cu brăţări electronice şi în cazul persoanelor aflate sub control judiciar sau arest la domiciliu, dar şi pentru persoanele eliberate condiţionat şi care au anumite re

Vremea

București
acum

34°
joi

20°/34°
vin.

18°/27°
sâm.

16°/26°
dum.

19°/30°
Iasi
acum

18°
joi

16°/21°
vin.

15°/19°
sâm.

13°/23°
dum.

13°/26°
Constanta
acum

27°
joi

20°/27°
vin.

19°/24°
sâm.

16°/25°
dum.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/23°
dum.

14°/25°
Timisoara
acum

21°
joi

14°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

16°/29°