Predă din 1973 şi i-au trecut prin mâini zece generaţii de elevi. Mulţi au fost premiaţi la concursurile naţionale.
Aurora Ştefan este profesor la şcoala numărul 10 din Vaslui „Mihail Sadoveanu“. Cadrul didactic provine dintr-o familie de filologi, scriitorul Fănuş Neagu fiind rudă cu aceasta. „Aş putea spune fără să greşesc că Fănuş Neagu este un împătimit al limbii române. După cum spunea şi el, limba română este actul meu de naştere. De la el am învăţat să privesc natura şi să o admir“, mărturiseşte Aurora Ştefan. Vasluianca a scris două cărţi, prima intitulată „Personajul comic în teatrul lui Caragiale“, iar cea de-a doua, „Un deceniu de existenţă-Şcoala cu clasele I-VIII «Mihail Sadoveanu»“.
„Caragiale este genul de autor care rămâne întotdeauna ancorat în actualitate. Mi-a plăcut modul în care a construit personajele feminine. Din punct de vedere al modului de realizare, Zoe este personajul meu preferat“, explică profesoara. În anul 1993, Aurora Ştefan a organizat olimpiada naţională de limba şi literatura română. „Cu un an înainte, elevii noştri au avut parte de rezultate foarte bune. Acesta este motivul pentru care s-a luat decizia organizării concursului în judeţul nostru“, detaliază cadrul didactic.
În primii ani de activitate, Aurora Ştefan a lucrat şi ca profesor la şcoala de surzi din Vaslui. „Cezar Ciubotaru este unul dintre elevii mei cu handicap care a reuşit să se califice la faza internaţională a unui concurs organizat în Bulgaria special pentru copiii surzi. Acest lucru se întâmpla în 1981“, confirmă Aurora Ştefan.
Între anii 1991-1994, profesoara a fost inspector şcolar de limba şi literatura română. „Sunt mulţumită de ceea ce am realizat. Ca o dovadă în acest sens, acum am elevi ai căror părinţi mi-au fost la rândul lor şcolari“, încheie profesoara.
întrebări şi răspunsuri
De ce v-aţi îndreptat spre Faculta