Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Preşcolarii băimăreni au blog la trei ani

Publicat in Adevarul, luni 11 octombrie 2010 ·

Copiii din grupa mică step by step, de la grădiniţa „Ion Creangă“, au propriul lor blog. Pe el sunt postate cele mai importante activităţi pe care le desfăşoară în timpul programului. Blogul a fost realizat chiar de unul dintre părinţii celor mici, care se ocupă de postarea informaţiilor şi monitorizarea activităţii copiilor.

Aproximativ 20 de copii cu vârste cuprinse între trei şi patru ani de la grădiniţa „Ion Creangă“, grupa mică step by step, au propriul lor blog. Iniţiativa îi aparţine unuia dintre părinţi, care a decis să facă mai uşoară comunicarea dintre ei şi educatoare, dar şi să poată monitoriza, chiar şi de la serviciu, activitatea micuţilor.

„Ideea a venit de la sine. După prima şedinţă cu părinţii pe care am avut-o la începerea grădiniţei, am observat că erau şi părinţi care au absentat. Aşa că ne-am gândit că ne-ar fi mult mai uşor, ca părinţi, să comunicăm pe cale virtuală. Cum nu toţi părinţii aveau o adresă pe un anumit site de socializare, am decis să realizez acest blog, pentru că fiecare dintre noi avem acces la internet“, explică Dan Carpov, cel care a creat blogul.

Blogul dedicat micuţilor a fost lansat în urmă cu trei săptămâni şi conţine fotografii cu activitatea copiilor şi lucrările realizate de ei în fiecare zi, precum şi prezentarea noilor achiziţii. În acest fel părinţii pot vedea exact ce se cumpăra din banii pe care îi achită pentru rechizite, dar şi regulamentul de ordine interioară sau deciziile luate în cadrul şedinţelor cu părinţii.

Cei care doresc să viziteze blogul pot accesa adresa http://grupa-stepbystep.blogspot.com/, unde se pot loga şi vor afla informaţii despre activităţiile copiilor. „Cei care devin membrii pe acest blog primesc în timp real, pe mail, informaţia postată şi link-ul blogului. Pentru a lansa acest blog mi-au trebuit doar zece minute, iar pentru întreţinerea lui mi-am propus

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 8 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 8 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Emisiunile zilei vineri, 18 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 8 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Donald Trump, diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică. Ce este această BOALĂ

Gandul acum 6 ore
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a fost diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică după ce a fost consultat de medici pentru mai multe umflături la nivelul picioarelor, a anunțat joi Casa Albă. Trump, în vârstă de 79 de ani, a fost supus

Primăriile vor putea decide unde și dacă mai permit funcționarea sălilor de jocuri de noroc, spune Cseke Attila

Mediafax acum 59 minute
„Astăzi, primarii nu au niciun instrument legal pentru a opri funcționarea sălilor de jocuri de noroc, chiar dacă cunosc efectele sociale negative. În proiectul de lege la care lucrăm, autorizația de funcționare va fi dată de autoritățile locale”, a

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Horoscop 18 iulie 2025. Zodia care intră în posesia unei sume URIAȘE de bani

Cancan acum 11 ore
Horoscopul zilei de vineri, 18 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei intra în posesie unei sume enorme de bani! Fie că e vorba despre o moștenire sau despre o mărire de salariu, banii trag la tine mai mult decât niciodată! Ai grijă la detalii

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 10 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Prezența lui Emil Gânj, căutat de 10 zile pentru crimă, sesizată în Bistrița Năsăud. S-a emis mesaj RO-Alert/ Primar: „Se folosesc și drone și un elicopter”

HotNews acum 14 ore
Locuitorii din zona comunei Lechința, județul Bistrița-Năsăud, au primit un mesaj RO- Alert, prin care sunt informați că Emil Gânj, dat în urmărire generală pentru crimă, a fost văzut recent în județ, relatează publicația locală Bistrițeanul. „În ca

Cod roșu de furtună în București. A fost dat un nou mesaj Ro-Alert. „Rafale de 90 de km/h”

HotNews acum 13 ore
Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo pentru București: nu mai este cod portocaliu, ci cod roșu de vijelii. A fost emis încă un mesaj Ro-Alert. Avertizarea este valabilă tot până la ora 18.00. „Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de

Vremea

București
acum

15°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

17°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

17°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/29°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

12°
vin.

12°/28°
sâm.

16°/31°
dum.

19°/36°
lun.

22°/40°