Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Maşinile care se conduc singure

Publicat in Romania Libera, luni 11 octombrie 2010 ·

Imaginează-ţi că stai confortabil pe scaunul şoferului, vorbeşti cu ceilalţi pasageri din maşină, mănânci sau scrii mesaje pe telefonul mobil, iar autoturismul conduce pentru tine. Tot ce trebuie să faci este să fii din când în când atent la trafic şi, în cazul unei nereguli, să preiei controlul vehiculului pentru scurt timp.

Deşi pare un scenariu demn de filmele science-fiction, acest lucru va fi posibil în mai puţin de zece ani. Google a dezvoltat în secret un proiect al unor autoturisme ce se pot conduce singure, folosind programe de inteligenţă artificială. Acestea pot detecta orice obiect din apropierea maşinii şi pot simula deciziile pe care le-ar lua un şofer experimentat, scrie New York Times. Şoferii care au condus recent pe Autostrada 1 din Statele Unite, dintre San Francisco şi Los Angeles, au fost martorii unui astfel de eveniment: un autoturism Toyota Prius cu un cilindru în formă de pâlnie pe plafon se deplasa fără ca persoana de la volan să mişte un deget.

Aceasta avea însă sarcina de a prelua controlul în cazul în care ceva mergea greşit, iar mecanicul de pe scaunul din dreapta - de a monitoriza sistemul de navigaţie. Şapte astfel de maşini-prototip au condus mai mult de 1.600 de kilometri fără intervenţie umană şi peste 225.000 de kilometri cu ajutorul controlului uman ocazional. Un vehicul a circulat chiar pe strada Lombard din San Franciso, una dintre cele mai abrupte şi mai întortocheate străzi din SUA. Singurul accident a avut loc atunci când un autovehicul a intrat într-una dintre maşinile Google, în momentul în care era oprită la semafor, au spus inginerii care s-au ocupat de proiect. Deşi maşinile autonome sunt încă la ani distanţă de producţia în masă, inginerii care le-au proiectat sunt de părere că vor transforma societatea în aceeaşi manieră în care a schimbat-o şi Internetul.

Consum redus de combustibil şi mai puţine a

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O problemă tehnică afectează serviciile Facebook, Instagram şi WhatsApp, anunţă Meta

News.ro acum 9 ore
O „problemă tehnică” are impact asupra utilizatorilor de Facebook, Instagram şi WhatsApp, a anunţat miercuri compania Meta, relatează SkyNews. Într-un comunicat postat pe X, firma de tehnologie a scris: „Suntem la curent cu faptul că o problemă tehn

Parlamentul olandez a votat intrarea României în spațiul Schengen

Libertatea acum 7 ore
Parlamentul din Olanda a votat, miercuri, intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025, relatează cotidianul olandez De Telegraaf.

Directorul FBI Christopher Wray va demisiona la sfârşitul mandatului lui Biden, în ianuarie

News.ro acum 6 ore
Directorul FBI Christopher Wray le-a spus miercuri angajaţilor Biroului Federal de Investigaţii că intenţionează să demisioneze la sfârşitul mandatului preşedintelui Joe Biden, în ianuarie, un anunţ care a venit la o săptămână şi jumătate după ce pr

Informări publice - 12 decembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 9 ore
Paltan Iancu aduce la cunoştinţă obţinerea Autorizaţiei de Construire nr. 130 din 25.10.2024, prin care se autorizează lucrări de construire pentru imprejmuire teren, în judeţul Brasov, oras Rasnov, zona Verze, identificat cu CF nr. 116463, nr. cad.

Florin Petre, primarul din Crevedia, a fost arestat preventiv pentru trafic de persoane

Libertatea acum 10 ore
Florin Petre, primarul din Crevedia, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile de către Tribunaalul Dâmbovița, miercuri, în cadrul unui dosar de trafic de persoane.

Adolescent de 17 ani, din București, diagnosticat cu autism, dispărut fără urmă. Poliția cere ajutorul cetățenilor

Libertatea acum 7 ore
Un adolescent în vârstă de 17 ani, din București, diagnosticat cu tulburare din spectrul autist, a dispărut fără urmă. Poliția Capitalei cere ajutorul oamenilor pentru a reuși să îl găsească. Familia băiatului a precizat că acesta a fost văzut ultim

Bloomberg: Elon Musk devine prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari

News.ro acum 7 ore
Omul de afaceri Elon Musk a devenit prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari, compania sa SpaceX fiind evaluată la 350 de miliarde de dolari în urma vânzării de acţiuni, scrie, miercuri, agenţia Bloomberg. Ast

Director CNAIR: Se fac ultimele pregătiri pentru deschiderea primilor 15,7 km din Secţiunea 5 a Autostrăzii Sibiu – Piteşti

News.ro acum 9 ore
Directorul CNAIR; Cfristian Pistol, anunţă, miercuri seară, că se fac ultimele pregătiri pentru deschiderea primilor 15,7 km din Secţiunea 5 a Autostrăzii Sibiu – Piteşti. ”Autostrada Sibiu - Piteşti, secţiunea 5 ( Piteşti – Curtea de Argeş): se fac

Un fost boxer, condamnat la închisoare pe viaţă după ce a decapitat o bătrână

Mediafax acum 10 ore
„Acest verdict reflectă gravitatea faptelor comise şi periculozitatea acuzatului”, a declarat avocata familiei victimei, Nathalie Langlois-Thieffry. Dar sentinţa „nu le va aduce copiilor mama înapoi şi nu va şterge circumstanţele îngrozitoare în car

Cupa Mondială din 2030 va fi „cea mai specială”, consideră Cristiano Ronaldo

News.ro acum 7 ore
Cristiano Ronaldo s-a numărat printre primii care au sărbătorit după ce Portugalia şi alte cinci ţări au fost anunţate oficial miercuri ca gazde ale Cupei Mondiale masculine din 2030, jucătorul afirmând că acest turneu va fi „cel mai special” de pân

Vremea

București
acum

joi

2°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

-0°/3°
vin.

-3°/2°
sâm.

-3°/3°
dum.

-0°/4°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
Timisoara
acum

joi

1°/3°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/3°
dum.

0°/5°