Preşedintele Traian Băsescu a transmis reprezentanţilor partidelor politice prezente la Cotroceni pentru discuţii că intenţiona să armonizeze punctele de vedere ale opoziţiei cu cele ale puterii, dar pentru că partidele din opoziţie nu s-au prezentat, va încerca el să substituie opoziţia.
“Mi s-a părut că sunt câteva probleme de interes naţional care trebuiau să fie discutate şi nu vă ascund că obiectivul meu, în faza iniţială, era să încerc o armonizare a punctelor de vedere ale partidelor de opoziţie cu arcul guvernamental. Nu a fost posibil, aşa că voi substitui eu opoziţia în discuţiile cu dvs”, a spus preşedintele Traian Băsescu în deschiderea consultărilor.
La discuţii participă doar liderii partidelor din arcul guvernamental, şi lipsesc reprezentanţii PSD, PNL şi PC.
Temele anunţate pentru consultările de la Cotroceni au fost priorităţile legislative, legea bugetului de stat pe 2011 şi a bugetului asigurărilor sociale de stat şi obiectivele asumate de România în urma adoptării Strategiei UE 2020.
Bosescu a precizat că, pe lângă discuţiile despre legea pensiilor, legea Educaţiei Naţionale, “atât de mult întârziată”, despre bugetul de stat, doreşte să le transmită reprezentaţilor partidelor şi elemente “extrem de importante” discutate în Consiliul European.
“Nu în ultimul rând, armonizarea bugetului cu strategia UE 2020 care este esenţială. Dacă vom ajunge şi la alte subiecte m-ar interesa punctul dvs de vedere cu privire la o relansare a unor procese de privatizare, cu condiţia ca banii din privatizare să meargă în investiţii şi nu în consum, în continuare, aşa cum s-a întâmplat în 2008. De asemenea, problema absorbţiei fondurilor europene care devine critică, ar putea fi un subiect în discuţiile noastre'', a completat şeful statului.