Scriu rîndurile de mai jos pentru că am fost îngrozit de Neagu Djuvara şi, pentru prima dată de cînd solilocvez etic şi politic, m-am simţit conservator – eu, care de cînd mă “ştiu” politic în prepubera democraţie românească, apăr neoliberalismul post-modern, statul minimal şi triumful absolut al societăţii civile şi drepturilor individuale. E posibil să scriu sub imperiul unei emoţii, aşa că nu garantez pentru obiectivitatea raţionamentului de mai jos – îmi voi asuma, însă, opinia şi, ca de obicei, o voi condimenta cu sunete dragi mie. Ca de pildă aria de mai jos:

G.W.F.Haendel – Ariodante – aria “Scherza infida” – Philippe Jaroussky

Asculta mai multe audio diverse

Am lecturat fragmentul din interviul acordat de maestrul Neagu Djuvara lui Mihai Radu pentru Academia Caţavencu – pasajul care mă face să aştern aceste cuvinte este următorul:

Rep: Cum e viitorul României?

Neagu Djuvara: Nu-l văd bine deocamdată. Dar cred că s-ar putea ameliora după un minimum de două generaţii. Asta cam e o lege universală. În două generaţii oamenii mai uită, tinerii merg prin alte părţi şi văd cum e viaţa pe acolo… Dar să nu uităm că noi sîntem legaţi de Europa care şi ea se duce pe rîpă.

Rep: Am intrat în Europa la spartul tîrgului?

Neagu Djuvara: Exact. Vom îndura şi vom suferi ca Europa acest început de Ev Mediu pe care eu îl văd ca absolut cert. Sîntem încă, împreună cu americanii, cei mai avansaţi, dar nu mai facem copii şi trecem printr-o criză inexplicabilă. Azi, tinerii europeni protestează, dar fără să vină cu ceva nou în loc. Dau foc la maşini, însă nu au nici o idee. E un fenomen de distrugere. Iar toate astea, pentru mine, sînt simptome. Ca şi schimbările din artă de la începutul secolului XX. Nu are legătură nici cu Primul Război Mondial, nici cu al Doilea Război Mondial, ci e o schimbare de civilizaţie. Între 1905 şi 1913 a