S-a terminat ieri IIFF 2010, n-am mai rămas să văd filmele horror şi am ratat şi gala, pentru că asta e, la un moment dat te mai întorci şi acasă, ce să faci? Am citit aici că Trofeul IIFF 2010 a fost câştigat de filmul georgian Street Days, regia Levan Koguashvili iar cel mai bun documentar a fost desemnat La revedere, ce mai faci? al lui Boris Mitic. Ambele le văzusem sâmbătă şi chiar cred că ambele şi-au meritat premiul.
Street days – trailer
La primul am plâns (aproape, hai să nu exagerez) iar la al doilea am râs din toată inima, aforismele sârbeşti sunt exact pilula de care ai nevoie atunci când eşti puţin down. Îl recomand cu multă căldură pentru serile mai nereuşite, vă va schimba cu siguranţă mood-ul. Mă scuzaţi dar în ultima perioadă am auzit multă rom-engleză şi m-am molipsit. Dar e doar o fază trecătoare, cam ca cea cu ioi-urile după ce stau puţin pe la Satu Mare.
Nu vă mai plictisesc cu sentimentalismele mele legate de Iaşi, asta e, îmi place şi gata iar azi când am intrat în Bucureşti am avut puţin senzaţia aceea de “ce caut eu în viaţa mea” şi aici mai ales. Probabil, cu timpul, am să mă reîndrăgostesc de Bucureşti şi am să-mi cer iertare pentru mica trădare.
La Iaşi am primit o sacoşă plină de nuci, cele mai bune nuci, de la nişte prieteni, am cunoscut o doamnă foarte caldă şi calmă, o gură de aer proaspăt între atâta zbânţuială şi petreceri. Am cunoscut şi un regizor englez stabilit la Berlin, Alex, care a debutat cu un film de lungmetraj Tom Atkins Blues, un film despre moartea comerţului de cartier, a micilor magazine în care vânzătorul ştie exact ce să te întrebe ca să-ţi facă ziua mai frumoasă, în favoarea înfloririi comerţului supermarketelor lipsite de originalitate şi reci.
Alex spunea că e fascinat de România şi de români şi nu era ceva de rău deşi era emoţionat că va avea parte de o problemă tehnic