Membri ai două clanuri ţigăneşti din Timişoara au ajuns la Poliţie, sâmbătă seara, în urma unei altercaţii care a avut loc în faţa unui imobil de pe splaiul Tudor Vladimirescu. În timpul scandalului au fost trase focuri de armă, însă, din fericire, nu au fost victime. Altercaţia s-a produs pe fondul unui conflict mai vechi, care a avut la bază moartea unuia dintre membrii clanului Vişinel, în urmă cu 20 de ani, răscumpărată cu o sumă de bani, care urma să fie achitată eşalonat.
Somaţi cu arma să-şi plătească datoria
În faţa unui imobil din zona zero a Timişoarei, Splaiul Tudor Vladimirescu, a izbucnit, sâmbătă după-amiaza, o altercaţie cu focuri de armă între membrii a două familii ţigăneşti. Ajunşi la faţa locului, poliţiştii, care fuseseră chemaţi prin apelul de urgenţă 112, au stabilit că persoanele implicate în altercaţie fac parte din clanurile lui Ion Cârpaci şi Vişinel Stancu. Niciunul dintre cei implicaţi nu a fost împuşcat, însă unul dintre membrii clanului Cârpaci s-a ales cu o tăietură superficială la mâna dreaptă. La faţa locului au fost descoperite două tuburi de cartuş şi un glonţ cu vârf de cauciuc.
Potrivit anchetatorilor, altercaţia are la bază decizia unui stabor ţigănesc dată în urmă cu 20 de ani, după ce unul dintre membrii familiei Vişinel a fost ucis în Franţa. Se pare că vinovat de moartea acestuia a fost găsit unul dintre membrii familiei Cârpaci care, drept pedeapsă, a fost obligat, de stabor, la plata unei importante sume de bani, plata făcându-se de atunci la anumite perioade de timp. Cum familia Cârpaci a întârziat în ultima vreme plăţile, patru dintre membrii familiei Vişinel au venit sâmbătă la domiciliul de pe splaiul Tudor Vladimirescu pentru a le “reaminti” de obligaţia financiară. Cei din urmă, însă, au reacţionat violent, apelând la ameninţări cu topoare. Cei patru membri ai clanului Vişinel au