Preşedintele UDMR, Marko Bela, a declarat, luni, la Cotroceni, că la consultările cu şeful statului s-a discutat şi despre necesitarea pregătirii cât mai temeinice a bugetului pe anul 2011, despre necesitarea stabilirii unor priorităţi privind investiţiile.
"Am mai discutat despre necesitarea pregătirii cât mai temeinice a bugetului pe anul 2011 şi despre necesitarea stabilirii unor priorităţi privind investiţiile, despre necesitatea creşterii capacităţii de absorbţie a fondurilor europene, pentru că în continuare avem probleme în acest sens, şi în general, aşa cum am spus, despre necesitarea stimulării economiei în perioada care urmează", a spus Marko.
Pe de altă parte, el a precizat că UDMR este de acord cu asumarea răspunderii pe Legea educaţiei şi a reamintit că grupul său susţine scăderea vârstei de pensionare a femeilor la 63 de ani.
"Văzând că în Senat, în Comisia de învăţământ, dezbaterea întârzie, şi după părerea mea nu avem şansa să avem o lege votată foarte repede suntem de acord, şi am expus această opinie şi aici, cu angajarea răspunderii Guvernului pe acest proiect. Am avut dezbateri, avem deja o variantă votată în Camera Deputaţilor şi pe baza textului existent am putea ajunge la un proiect coerent în legătură cu care Guvernul să-şi angajeze răspunderea", a spus liderul UDMR la finalul consultărilor.
Marko Bela a spus că UDMR apreciază că "pentru a pregăti cât mai bine această reformă ar fi nevoie de adoptarea acestei legi urgent, încă din toamna acestui an".
"Legea educaţiei, după părerea noastră, ar trebui să fie adoptată cât mai repede. Deja avem o întârziere de un an, pentru că a început anul şcolar şi reforma nu poate fi aplicată, din foarte multe puncte de vedere, în cursul anului, ci începând cu anul viitor", a comentat Marko Bela.
El a adăugat că printre temele