Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iaşi: Pelerinaj în familie la Sfânta Parascheva (FOTO şi VIDEO)

Publicat in Adevarul, luni 11 octombrie 2010 ·

Soţii Stamule din Constanţa şi fiica lor de 2 ani şi 10 luni au străbătut 500 de kilometri ca să atingă racla cu moaştele Ocrotitoarei Moldovei. Constănţenii au plecat cu noaptea în cap spre Iaşi, iar astăzi la prânz s-au rugat la Sfânta Parascheva.

Stere Stamule (33 de ani) şi soţia lui Mariana (28 de ani) se numără printre miile de pelerini care s-au perindat deja pe la racla Sfintei Parascheva. Cei doi soţi din Constanţa vin de cinci ani la Iaşi. În ultimii trei ani, au fost însoţiţi şi de fiica lor Lisa Maria.

Iaşi: Pelerinaj pe Facebook la Sfânta Parascheva (FOTO)

Iaşi: „M-am rugat la Sfântă ca parlamentarii să nu ne rupă de tot" (FOTO ŞI VIDEO)

Iaşi: Aproape 6.000 de credincioşi au mers alături de moaştele Sfintei Parascheva pe „Calea Sfinţilor"

„Deja este al doilea an când venim şi cu fetiţa. Ea a trecut pe la Sfântă şi acum trei ani, când era în burtică la mine“, povesteşte Mariana. Familia Stamule a venit la Iaşi cu maşina. Ei au făcut şase ore pe drum, dar spun că în fiecare an a meritat efortul.

„Ne rugăm pentru sănătatea familiei noastre şi pentru binele poporului român“, a spus Stere Stamule.Racla Cuvioasei Parascheva va sta în faţa Catedralei până pe 14 octombrie (vezi VIDEO).

Majoritatea pelerinilor care vin an de an la moaştele Sfintei Parascheva nu fac drumul singuri. Astăzi dimineaţă, un grup de aproape 40 de oameni, toţi din comuna Sărata, judeţul Bacău, îşi aşteptau răbdători rândul la racla Cuvioasei. „Ne-am rugat pentru sănătate şi iertarea păcatelor, dar şi pentru tineretul de astăzi, ca să răzbească în viaţă aşa cum şi noi am putut, prin muncă“, a spus Paulina Filip (75 de ani). Vezi VIDEO.

Cred în ajutorul divin

Printre pelerini s-a strecurat şi un grup de 13 tineri, elevi şi studenţi, veniţi de la Tecuci pentru a se închina.

„Acum patru ani am venit doar eu cu un priet

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum o ora
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 55 minute
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 50 minute
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 39 minute
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 39 minute
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

Atenționare de călătorie pentru Bulgaria, emisă de MAE

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care intenţionează să călătorească în Republica Bulgaria sau să tranziteze teritoriul acestui stat către Republica Elenă sau Republica Turcia că, pentru perioada 21-24 iunie 2024, sunt precon

Luminiţa Odobescu, discuţii cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken

Mediafax acum o ora
Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu a avut vineri, 21 iunie 2024, o întrevedere cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, la sediul Departamentului de Stat. Cei doi au vorbit despre securitate şi apărare, precum şi despre includerea ţ

Un copil 3 ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren. Unde s-a produs tragedia

Ziare.com acum 4 ore
ISU Maramureș a anunțat că un copil în vârstă de 3 ani şi-a pierdut viaţa, vineri, 21 iunie, după ce a fost surprins sub roţile unui vagon de tren. Tragedia a avut loc în comuna Leordina, din județul Maramureș. "Un copil în vârstă de trei ani a fost

Pană majoră de curent în Europa. Mai multe țări, afectate de întreruperea energiei electrice pe fondul caniculei

Ziare.com acum 5 ore
O pană de curent afectează vineri, 21 iunie, mai multe din estul Europei, pe fondul unor temperaturi de aproape 40 de grade Celsius. „O perturbare internațională care a afectat mai multe țări” a dus la întreruperea furnizării de energie electrică în

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum 5 ore
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Vremea

București
acum

30°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

23°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/29°
lun.

20°/28°
Constanta
acum

19°
vin.

19°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

27°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
lun.

18°/27°
Timisoara
acum

31°
vin.

20°/36°
sâm.

20°/39°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°