Tiger Woods va pierde, începând cu 1 noiembrie, prima poziţie a ierarhiei mondiale în golful profesionist, după 281 de săptămâni petrecute în fruntea clasamentului PGA.
Woods, în prezent de 278 de săptămâni pe primul loc, record în istoria PGA, va fi depăşit fie de britanicul Lee Westwood, care are cele mai mari şanse, fie de germanul Martin Keymer.
Tiger a revenit pe primul loc al clasamentului mondial la 12 iunie 2005, după ce petrecuse, în mai multe etape, alte 334 de săptămâni pe acea poziţie.
Westwood este principalul candidat la şefia PGA şi l-ar fi putut detrona pe Woods chiar în această săptămână, având nevoie de un loc şapte la Alfred Dunhill Links Championship. Dar englezul de 37 de ani a ocupat doar locul 11. Astfel el va fi nevoit să aştepte rezultatul pe care îl va obţine Keymer în Andalucia Valderrama Masters pentru a fi sigur de poziţia sa.
Toate aceste calcule includ un factor decisiv, acela că Tiger Woods nu va participa, potrivit declaraţiilor sale, la nicio competiţie, până la Openul de la Shanghai, care începe la 4 noiembrie.
Indiferent de numele noului lider, Europa va avea din nou un jucător în fruntea ierarhiei după mai bine de 16 ani, ultimul reprezentat al bătrânului continent care a condus clasamentul PGA fiind Nick Faldo, în 1994.