Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ioan Vlasa: “Toate cursurile vor fi gratuite!”

Publicat in Zi de zi - Mures, luni 11 octombrie 2010 ·

Fundaţia FAER Reghin, în parteneriat cu Asociaţia de Dezvoltare Economico-Socială (ADES) Curtea de Argeş, implementează proiectul “Antreprenoriatul, de la idee la success”, destinat micilor întreprinzători, care doresc să iniţieze o afacere. Deschiderea oficială a proiectului va avea loc joi, 14 octombrie, ora 11.00, în cadrul unei conferinţe la sediul FAER din Reghin, prilej pentru care Ioan Vlasa, managerul proiectului şi preşedintele Fundaţiei FAER Reghin ne-a oferit date despre derularea acestui proiect.

Reporter: Care este activitatea de bază a Fundaţiei FAER?

Ioan Vlasa: Ar trebui să începem cu începutul, Fundaţia pentru Promovarea Agriculturii şi Economiei Regionale (FAER) a fost creată în anul 1992. De la înfiinţarea ei, am pus în practică dezvoltarea regională prin două pârghii şi anume formarea profesională pentru adulţi, în special pentru agricultori şi crearea unei instituţii de micro-credit, a unei instituţii financiare.

Rep.: Ce aduce nou acest proiect?

I.V.: Dacă până acum fundaţia s-a ocupat doar de agricultori, acum mergem şi pe segmentul antreprenorilor. Ca şi noutate, acest proiect vine să întregească activitatea Fundaţiei FAER, mergând înspre întâmpinările nevoilor întreprinderilor mici şi mijocii, în mediul urban din oraşele mici. Acesta a fost motivul pentru care Fundaţia FAER a aplicat pentru un proiect destinat micilor antreprenori, numit “Antreprenoriatul, de la idee la succes”. Este cofinanţat prin Fondul Social European şi va avea o durată de implementare de doi ani. Acesta a fost motivul pentru care Fundaţia FAER pentru a întregi activitatea care astăzi o face şi pentru a veni în întâmpinarea nevoii de informare a antreprenorilor.

Rep.: Cine sunt beneficiarii acestui proiect?

I.V.: Beneficiarii proiectului sunt persoanele din oraşele mici, şi dacă ne referim la judeţul Mureş, ele sunt Reghin, Ie

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum o ora
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

Peste 200 de persoane, la mitingul ”EuRo Manifest” de la Iaşi

News.ro acum 4 ore
Peste 200 de persoane au participat, sâmbătă seară, la mitingul ”EuRo Manifest” din Piaţa Unirii din Iaşi.

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum 49 minute
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

Papa Francisc se simte mai bine, dar va rămâne în spital pentru a continua tratamentul

News.ro acum o ora
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

Bijuterii în sumă de 2,5 milioane lei,confiscate şi amenzi de 35.000 lei, în urma unor controale ANPC la comercianţi de bijuterii

G4Media acum o ora
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor au derulat, în perioada 14-15 martie, împreună cu reprezentanţii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, o serie de acţiuni de control la operatorii economici care active

Superliga: CFR Cluj a învins cu 3-1 Dinamo în prima etapă a play-off-ului. Dan Petrescu a lipsit

News.ro acum 43 minute
Formaţia CFR Cluj a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 3-1, echipa Dinamo, într-un meci din prima etapă a play-off-ului Superligii. Tehnicianul clujeniior, Dan Petrescu, a lipsit ca urmare a decesului mamei sale. Înainte de startu

Elena Lasconi, întrebată cum ar aborda relaţia cu Donald Trump: Cu diplomaţie, cu curaj, cu privit în ochi, cu umor uneori/ Dacă l-ar invita în România: Nu cred că este o prioritate acum

News.ro acum 53 minute
Candidatul USR la Preşedinţia României, Elena Lasconi, a declarat că ar aborda relaţia cu preşedintele american, Donald Trump, cu diplomaţie, curaj şi umor şi a apreciat că ”nu este o prioritate acum” ca acesta să fie invitat la Bucureşti.

Șeful Telegram, Pavel Durov, a plecat din Franța pentru „câteva săptămâni” în Dubai

HotNews acum o ora
Fondatorul Telegram, Pavel Durov, vizat de o anchetă la Paris pentru complicitate la activități infracționale, a părăsit Franța sâmbătă cu permisiunea autorităților, a aflat AFP din trei surse apropiate cazului, relatează Agerpres. În urmă cu câteva

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum 2 ore
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

Jandarmii au găsit obiecte şi substanţe interzise la suporterii echipei Steaua, la intrarea în Bucureşti. Zeci de fani au ajuns la secţia de poliţie

News.ro acum 3 ore
Jandarmeria Capitalei anunţă că, în contextul meciului din Liga a II-a între echipele AFC Câmpulung Muscel şi Steaua Bucureşti, de la Câmpulung, s-au luat măsuri în privinţa a zeci de suporteri ai Stelei la care s-au găsit obiecte şi substanţe inter

Vremea

București
acum

17°
sâm.

14°/25°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

1°/7°
Iasi
acum

sâm.

7°/24°
dum.

5°/9°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

16°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/11°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

12°
sâm.

12°/20°
dum.

6°/12°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°