Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Focşani: Vrei să te laşi de fumat, plăteşti 100 de lei

Publicat in Adevarul, luni 11 octombrie 2010 ·

La Focşani a fost reactivat Programul „Stop Fumat" pentru cei care vor să renunţe la acest viciu. Faţă de anul trecut, când programul era gratuit, acum cei care vin să se trateze la cabinetul din incinta Spitalului TBC trebuie să plătească o taxă, introdusă de Ministerul Sănătăţii

De câteva zile, la cabinetul de pneumologie din cadrul Spitalului TBC Vrancea a fost reluat programul naţional „Stop Fumat", prin intermediul căruia persoanele care vor să scape de acest viciu sunt consiliate şi primesc tratament.

În comparaţie cu anul trecut, când programul s-a derulat gratuit, începând din această toamnă Ministerul Sănătăţii a introdus o taxă de 100 de lei pentru fumătorii interesaţi să parcurgă etapele programului.

Chiar şi aşa, numărul celor care s-au programat la cabinet pentru a urma tratamentul este consistent.

„Sunt cred 100 de persoane care şi-au exprimat dorinţa de a veni la tratament. Mulţi dintre ei erau pe lista de aşteptări chiar din luna aprilie, când Ministerul a întrerupt programul. Timp de două luni, din două în două săptămâni, pacineţii primesc medicaţie gratuită, în valoare de peste 300 de lei, consiliere şi consultaţie de control", spune medicul Iuliana Ţopană, coordonatorul programului la nivel local.

Renunţă pentru că ţigările sunt scumpe

Medicul Iuliana Ţopană este de părere că taxa de 100 de lei percepută de stat este binevenită, pentru că, plătind aceşti bani, oamenii sunt mai motivaţi în a urma tratamentul.

Printre cei care au plătit taxa şi au hotărât să renunţe pentru totdeauna la fumat sunt şi soţii Cristina şi Daniel Durlea, din Focşani.

Ei spun că au ajuns la această concluzie din cauză că dau prea mulţi bani pe ţigări, dar mai ales din grijă faţă de copilul lor mic.

„Sunt şapte milioane de lei pe lună pe care îi ardem pe ţigări. E prea mult. Şi eu, şi soţia mea fumăm chiar mai mult de

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „Ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025“

Ziua Constanta acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a salutat printr-un mesaj pe pagina sa de pe platforma x agrearea de către ambasadorii UE a aderării complete a României la Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025. "Un moment important azi pentru România! Ambasadorii UE au

Vicepreşedintele ANCOM cere suspendarea TikTok în România

Mediafax acum o ora
Pavel Popescu scrie pe Facebook, miercuri seara, că cere suspendarea TikTok începând de joi, 28 noiembrie. „Cer, începând de mâine, 28.11.2024, suspendarea platformei TikTok pe teritoriul României, pânǎ la finalizarea anchetei instituţiilor statului

Vicepreședintele CNA solicită demisia ministrului Digitalizării: „A fost la sediul TikTok să discute despre pregătirea alegerilor, fără să informeze autoritățile, fără mandat”

HotNews acum 57 minute
Vicepreședintele Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), Valentin-Alexandru Jucan, i-a cerut miercuri demisia ministrului Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, pe fondul scandalului provocat de promovarea masivă de care a avut p

Posibile riscuri la adresa securității naționale se vor discuta în ședința CSAT

Ziua Constanta acum 5 ore
Pentru data de joi, 28 noiembrie 2024, președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Ședința CSAT va avea loc începând cu ora 14:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administrației Prezidențiale

Doi candidați la prezidențiale au cerut CCR anularea turului 1 al alegerilor. Motivele invocate

Libertatea acum 5 ore
Curtea Constituțională a României (CCR) a primit cerere de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, se arată pe portalul instituției.

Este oficial! De la 1 ianuarie 2025, se majorează salariul minim brut pe ţară garantat în plată

Ziua Constanta acum 3 ore
Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se majorează la 4.050 lei lunar începând cu 1 ianuarie 2025 Potrivit Ministerului Muncii, Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, c

Ancuța Popoviciu, fosta judecătoare din procesul lui Vlad Pascu, a fost suspendată a doua oară pentru abateri disciplinare

HotNews acum 2 ore
Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a dispus, miercuri după-amiază, suspendarea din funcție a judecătoarei Ioana Ancuța Popoviciu, care a judecat inițial dosarul accidentului din localitatea 2 Mai, pentru o perioad

Lamine Yamal a câştigat trofeul Golden Boy 2024. Vicky López primeşte trofeul Golden Girl

News.ro acum o ora
Lamine Yamal, fotbalistul în vârstă de 17 ani a echipei FC Barcelona şi câştigător al premiului Kopa, a primit trofeul Golden Boy 2024 din partea cotidianului italian Tuttosport. Trofeul i se acordă celui mai bun jucător sub 21 de ani din Europa. To

Vicepreşedinte CNA cere demisia ministrului Cercetării: A fost la TikTok să discute despre alegeri

Mediafax acum o ora
„Îi solicit public demisia ministrului Bogdan Ivan de la Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării. Motivul: În cadrul discuţiei avute astăzi (miercuri - n.r.) cu Comisia Europeană, TikTok, ANCOM şi AEP am aflat cu uimire că domnul ministru a

Lasconi: Am fost surprinsă de rezultatul alegerilor

Mediafax acum 55 minute
„Nu avem în fruntea SRI de mai bine de un an un şef, iar SRI, practic, se ocupă de securitatea cibernetică. Şi noi avem o grămadă de creiere minunate în ţara asta, care doar cu asta se ocupă, IT, soft. Nu se poate să nu-ţi dai seama că se întâmple c

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

5°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

5°/8°
Iasi
acum

mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

4°/5°
sâm.

4°/5°
Constanta
acum

mie.

3°/9°
joi

6°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

2°/7°
joi

3°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

2°/5°
Timisoara
acum

mie.

3°/9°
joi

6°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

3°/8°