Sa faci un restaurant argentinian intr-un palat e ca si cum ai deschide o pizzerie in Casa Vernescu. Nu ca nu s-or fi gandit israelienii cu cazinoul si la asta; insa, dupa ce s-au gandit bine, au renuntat la idee. Insa patronului de la La Blanca i s-a parut combinatia potrivita. Ori stie el ceva ce oamenii obisnuiti nu stiu, ori are bani de aruncat sau de spalat acolo, ori a fost chiar convins ca zecile de mii de studenti vor trece strada in grupuri - grupuri ca sa manance la el...
Micul palat, chiar vizavi de ASE, e o casa mare mai degraba obisnuita privita din afara, in praful si in vacarmul de pe Calea Dorobantilor, mai ales ca pare destul de neingrijita si data cu var acolo unde ar trebui altceva, care costa un pic mai mult, e drept. Dupa ce treci pragul, insa, vezi ceva ce multi stiu doar din filme sau din reclame. Nu mai descriu interiorul, am pus cateva poze care arata destul de clar despre ce vorbesc.
Nu a fost nicio surpriza sa gasesc locul aproape pustiu. Si nici ca ne-au dus intr-o sala fara incalzire, de ne-au clantanit dintii in ora aceea si jumatate cat am stat acolo. Stiau ei ca trebuie sa faca economii serioase cand nu ne-au luat paltoanele ca sa le puna intr-un cuier, cum te-ai astepta intr-o astfel de casa, ci ni le-au pus pe un scaun, langa noi. Sunt sigur ca acest restaurant a pierdut tot timpul bani de cand a fost deschis (din aprilie, anul acesta) si ca va pierde tot timpul si in cele cateva luni pe care estimez eu ca le mai are de trait.
S-au gandit ca la o asemenea casa se potrivesc niste fete de masa din material lucios, de plapuma, inchise la culoare. Si, ca sa intareasca si mai mult atmosfera « vintage », au mai lasat cate una dintre traverse (fetele de masa detasabile, chelnerii le numesc « naproane », parca) de la clientii de dinainte. Nu sunt sigur insa ca si marele gandac ce se plimba familiar pe lambriuri facea
