"Din punctul meu de vedere, ca om care am trecut pe-acolo, viaţa parlamentară s-a deteriorat extraordinar de mult într-un an de zile" - a fost revelaţia de primar a lui Aurel Simionescu, fost parlamentar. Nu, viaţa parlamentară nu s-a deteriorat în ultimul an.

Probabil mulţi ar considera nedrept să spun că aceasta s-a deteriorat încă din 1990, de la începutul acestei forme de organizare a Parlamentului. Că o asemenea afirmaţie ar fi un atac la democraţie, că e un îndemn la totalitarism sau o nostalgie a vremurilor comuniste, în care parlamentul de atunci - Marea Adunare Naţională mai exact - era o instituţie de formă, care vota numai ce vroia Ceauşescu. Dar acesta este adevărul: viaţa parlamentară este degradată de aproape 21 de ani, şi asta din simplul motiv că aşa s-a născut acest parlament. S-a născut degradat şi aşa a crescut. Votul pe listă a făcut ca, acolo, românii să fie reprezentaţi de oamenii care, de fapt, nu i-a reprezentat niciodată cu adevărat.

Degradarea a continuat la fiecare alegeri, inclusiv la cele aşa-zis uninominale. Majoritatea parlamentarilor s-au reprezentat acolo pe ei înşişi, pe familiile lor, afacerile lor, ale neamurilor, prietenilor, cunoscuţilor, cotizanţilor. Nu ale alegătorilor. Nu este de mirare că Parlamentul este, încă de la apariţia sondajelor de opinie, instituţia care se bucură de cea mai mică cotă de încredere a populaţiei. Iar degradarea se trage şi din legile speciale pentru parlamentari - începând cu pensiile şi terminând cu facilităţile de care beneficiază, nejustificat în majoritatea cazurilor. Dar viaţa parlamentară s-a degradat tot mai mult odată cu viaţa socială şi gradul de civilizaţie al românilor în general. Aşa se face că acolo au ajuns fel de fel de personaje, de la cântăreţi de muzică populară la tribuni, de la comunişti notorii la afacerişti dubioşi, de la infractori la baroni de tot felul...