Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Năstase şi-ar putea spori influenţa în PSD

Publicat in Adevarul, luni 11 octombrie 2010 ·

Social-democraţii s-au certat ieri din cauza propunerii ca cei care deţin mai multe funcţii în partid să fie obligaţi să renunţe la una dintre ele. Spre exemplu, cei care sunt şi vicepreşedinţi şi lideri de organizaţii ar trebui să se limiteze la un singur post de conducere. Pe de altă parte, Adrian Năstase ar putea câştiga drept de vot în Biroul Permanent Naţional.

Controversa din şedinţa Biroului Permanent al PSD ar fi pornit de la propunerea de modificare a Statutului în aşa fel încât liderii partidului să aibă voie doar la o funcţie de conducere în PSD şi o funcţie administrativă, cum ar fi cea de primar sau de preşedinte de Consiliu Judeţean.

Surse din partid susţin că noua variantă nu ar fi fost pe placul unora din liderii din teritoriu, printre care liderul de la Vrancea, Marian Oprişan, şi cel de la Bucureşti, Marian Vanghelie. „Nu ni s-a explicat în mod clar ce înseamnă acest principiu al limitării cumulului de funcţii...Un ministru, de exemplu, câte funcţii poate avea?" ar fi întrebat opozanţii ideii. Ei ar fi argumentat că unui lider care face performanţă în partid nu ar trebui să i se îngrădească libertatea de a avea mai multe funcţii. Aceleaşi surse susţin că liderul PSD, Victor Ponta, cel care ar fi adus în discuţie ideea limitării numărului de funcţii, ar fi bătut în retragere în cele din urmă. „Păi, în final cumulul de funcţii a rămas aşa cum este acum în Statut", a declarat purtătorul de cuvânt al PSD, Radu Moldovan. În cazul adoptării propunerii privind limitarea cumului de funcţii, „marele perdant" ar fi chiar secretarul general al partidului, Liviu Dragnea, care conduce şi PSD Teleorman dar şi Consiliul Judeţean. Pe baza actualului Statut, cei mai mulţi dintre vicepreşedinţii social-democraţilor sunt şi şefi de filiale.

O altă propunere controversată a fost aceea referitoare la reluarea sistemului de alegere a vicepreşedinţilor pe

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Copac căzut pe calea ferată! Circulaţie feroviară oprită temporar între staţiile Răstolița şi Toplița

Ziua Constanta acum 37 minute
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că traficul feroviar este oprit temporar, la această oră, între staţiile Răstolița şi Toplița, interval feroviar unde se acţionează pentru îndepărtarea unui copac prăbuşit pe linia de contact. Pot

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum 19 minute
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 11 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

Donald Trump dă în judecată Wall Street Journal pentru cazul Epstein şi cere 10 miliarde de dolari

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele american Donald Trump a dat vineri în judecată Wall Street Journal şi proprietarii acestuia, inclusiv pe Rupert Murdoch, şi cere daune de cel puţin 10 miliarde de dolari, din cauza artic

SuperLiga: Universitatea Craiova, al doilea meci consecutiv cu trei goluri marcate. Victorie cu FC Argeș

HotNews acum 9 ore
Universitatea Craiova s-a impus în fața formației FC Argeș, scor 3-1, într-un meci disputat vineri, pe stadionul „Ion Oblemenco”, în etapa a doua din SuperLiga. Gruparea din Bănie a reușit să treacă peste problemele din prima rundă, când a condus cu

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 8 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Un nou weekend „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” aduce arta şi distracţia pe Calea Victoriei / Restricţii rutiere

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” revine în acest weekend cu o invitaţie la plimbare, descoperire şi spectacol, în cea mai recent extinsă zonă pietonală de pe Calea Victoriei. Sâmbătă ş

Nicușor Dan: „Divergenţele dintre Dragoş Pîslaru și Sorin Grindeanu ar fi trebuit evitate. Coaliția merge mai departe”

Gandul acum 8 ore
Divergenţele dintre ministrul Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, şi şeful interimar al PSD, Sorin Grindeanu, ar fi trebuit evitate, consideră Peşedintele Nicuşor Dan. Afirmația este făcută în contextul în care este nevoie ca Guvernul să proiectez

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 10 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Cui îi rămâne AVEREA impresionantă a lui Felix Baumgartner. Celebrul sportiv austriac nu era căsătorit cu Mihaela Rădulescu și nu avea copii

Gandul acum 9 ore
Felix Baumgartner (56 de ani) deținea o avere impresionantă, dar în momentul morții sale banii din conturi ar fi fost mult mai puțini decât acum 4 ani, potrivit presei internaționale. Însă, chiar și așa, tot este vorba de câteva milioane de euro. În

Vremea

București
acum

20°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

18°
sâm.

17°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

20°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

16°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

18°
sâm.

17°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°