E stupefiant pentru mine să observ cât de maleabilă sunt, cum pot fi modelată, conturată, învăţată, manipulată bazal, fără să realizez decît prea târziu. Am învăţat în ani de zile de la un băiat (cu gînduri bune) despre valori, sentimente, sacrificiu, despre noţiunea obligatorie de fidelitate (mai sfântă ca apa în deşert), despre cum să fiu, într-un cuvânt. M-a avertizat cum un mediu nou mă poate schimba (a se citi: strica, perverti). Eu nu am crezut, dar am ascultat regulile. Am purtat cu onoare eticheta de cuminte.

La un moment dat, mediul nou ne-a amestecat şi ne-a strivit sentimentele cap în cap. Era clar o problemă de mecanică fină, însă ceva uşor reparabil, fără repercusiuni…

În momentul definitoriu, SPLEOŞC! A apărut EA. Fiinţa minunată, cu cap de păpuşa şi corp de femeie, cu idei nebuneşti. Aşa a hotărât destinul să mă aşeze dimineaţa în pat cu ea şi cu un telefon cu alarmă disperantă. Începea să sune la 6 a.m., dându-ne senzaţia că am prins ziua de piciorul drept. Pe urmă adormeam la loc.

Ajungeam mereu prea târziu la cursuri, iniţiam dialoguri aberante cu asistenţi tineri şi încă entuziaşti. Muream cu fiecare vorbă de umor şi adoram napolitanele.

Această fată îmi părea un petic de geniu, deşi îi lipseau câteva reflexe elementare: nu cumpăra niciodată hârtie igienică, nu închidea sertarele, nu trăgea perdelele, uneori uita să spele vasele cu zilele… Dar emana în permanenţă prospeţime şi emoţie! (ca un înălbitor parfumat bun de spălat zilele groaznice din calendar)

Ma fascina libertatea ei. Era un punct pus pe i prea devreme, prea îndrăzneţ. Cu capul în aburii dimineţii, trântea şi plesnea diverse obiecte până când reuşea nodurile la adidaşi şi părăsea camera, într-o grabă usturatoare pentru urechile mele încă adormite.

Venea acasă ca un vârtej, seara, începea să vorbească din capătul holului, plângea sau râdea, niciodată fa