Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ex-poliţistul Tedi Nătăvală, la Înalta Curte

Publicat in Ziua Constanta, luni 11 octombrie 2010 ·

Indignat de pedeapsa de cinci ani de închisoare la care a fost condamnat pentru rambursări ilegale de TVA, fostul poliţist Tedi Nătăvală a atacat în recurs hotărârea Curţii de Apel Constanţa. Procesul a ajuns astfel pe masa judecătorilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care urmează să analizeze recursurile declarate în cauză pe data de 18 noiembrie.

Alături de Nătăvală şi Constantin Doru Codreanu a primit la Constanţa o pedeapsă cu executare, judecătorii hotărând că trebuie să ispăşească cinci ani şi patru luni în penitenciar pentru infracţiunile comise. Curtea de Apel Constanţa a respins, în martie 2010, apelul lui Gheorghe Nicuţ Tănăsescu, acesta fiind condamnat în primă instanţă, alături de Marian Manta, la un an şi două luni de detenţie, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei. În cazul lui Manta şi Tănăsescu, magistraţii Curţii le-au majorat în apel pedepsele la un an şi opt luni, la solicitarea procurorilor, schimbând încadrarea juridică a faptelor lor în abuz în serviciu în formă calificată. Singurul achitat în mega-dosarul lui Nătăvală a fost Ştefan Brânză, considerat nevinovat de ambele instanţe care au analizat cazul. Brânză, Marian Manta şi Gheorghe Nicuţ Tănăsescu, toţi angajaţi ai Direcţiei de Control Fiscal Constanţa, au fost trimişi în judecată pentru că au aprobat nejustificat, spun anchetatorii, rambursări de TVA de circa 34 de miliarde de lei vechi către firma fostului poliţist Tedi Nătăvală şi a prietenului acestuia, Constantin Doru Codreanu. Ancheta a fost demarată după ce ofiţerii din cadrul Serviciului Poliţiei Economico - Financiare au solicitat Direcţiei Generale a Finanţelor Publice să efectueze verificări la SC „Elada Service" SRL Constanţa, administrată de Tedi Nătăvală. Poliţiştii suspectau că, în perioada septembrie - octombrie 2002, societatea a beneficiat de o rambursare de TVA de peste 34 de miliarde de lei. Ulter

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România a intrat și terestru în Schengen. Ce spun transportatorii despre asta

HotNews acum 3 ore
Așteptăm această decizie de 13 ani și 9 luni, spune într-o dicuție cu HotNews Radu Dinescu, secretarul general al Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR). Dinescu a făcut și calculele legate de pierderile pe care le-au înre

Decizia de achitare a torţionarilor disidentului Gheorghe Ursu va fi revizuită, a decis Curtea Supremă

Libertatea acum 2 ore
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis joi, 12 decembrie, apelurile urmașilor lui Gheorghe Ursu și ale Parchetului Curții de Apel București de revizuire a sentinței de achitare a torționarilor disidentului. Cazul va fi retrimis Curții de Apel B

UPDATE - MApN - Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi în poligonul Goranu/ Una dintre victime, cu leziuni grave, transferată în Capitală. Patru victime au suferit traumatisme cranio-faciale

News.ro acum o ora
Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi joi, 1, în poligonul Goranu, judeţul Vâlcea, pe timpul executării unei şedinţe de confecţionare a dispozitivelor de aprindere pirotehnică cu explo

O fetiță s-a curentat pe un patinoar din Ploiești. Ce spune Poliția

HotNews acum 24 minute
O fetiţă de nouă ani s-a curentat, fără a fi rănită grav, pe patinoarul din centrul Ploieştiului, după ce a atins un indicator amplasat în afara zonei cu gheaţă, la o mică distanţă de balustrada patinoarului. Poliţia a constatat deficienţe la instal

Dughin, ideologul lui Putin, amenință din nou România. "Oameni ca Georgescu înțeleg asta foarte bine"

Ziare.com acum o ora
Ideolog al lui Putin şi propagandist al ideologiei Kremlinului, Alexander Dughin, a amenințat că, dacă nu sunt neutre, Europa de Est și România, în special, vor fi ale Rusiei. "Oameni ca Georgescu înțeleg asta foarte bine”, a spus Dughin la o dezbat

Aproape 70 milioane de euro, cheltuiți de Rusia pentru propagandă în România și Bulgaria, spun experți în securitate

Ziare.com acum 2 ore
Un grup de experți în securitate cibernetică din Bulgaria spun că Rusia a cheltuit 69 milioane de euro pentru a influența opinia publică din țară, dar și din România. Pentru a promova extrema dreaptă din cele două țări NATO, Kremlinul ar fi derulat

Fostul ministru al Sănătății Nelu Tătaru, trimis în judecată pentru luare de mită

Ziua Constanta acum o ora
Fostul ministru al Sănătăţii Nelu Tătaru a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) într-un dosar în care este acuzat că ar fi primit mită, ca medic, sume de bani cuprinse între 100 şi 500 de lei, precum şi bunuri

Trump, desemnat ”personalitatea anului” 2024 de către revista Time

News.ro acum 2 ore
Preşedintele ales al Statelor Unite Donald Trump a fost desemnat joi ”personalitatea anului” ("person of the year") de către prestigioasa revistă americană Time. Săptămânalul salută o ”revenire politică uluitoare” a fostului preşedinte, reales la co

”Nu suntem pregătiţi pentru ce ne aşteaptă în 4-5 ani”. Avertismentul șefului NATO privind planurile Rusiei

Ziare.com acum o ora
Şeful NATO, Mark Rutte, a avertizat joi, 12 decembrie, că alianţa nu este pregătită pentru ameninţările cu care se va confrunta din partea Rusiei în următorii ani şi că este timpul să treacă la o mentalitate de război, inclusiv sporind cheltuielile

Gorghiu, după decizia în „Dosarul Ursu”: Am trăit să văd o asemenea reparaţie chiar şi parţială

Mediafax acum o ora
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei a admis joi apelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ) în dosarul disidentului anti-comunist Gheorghe Ursu şi a dispus rejudecarea cauzei la Curtea de Apel Bucureşti. „Mă bucur că

Vremea

București
acum

joi

2°/7°
vin.

0°/5°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

-0°/3°
vin.

-4°/1°
sâm.

-4°/2°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/4°
sâm.

0°/7°
dum.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/4°
Timisoara
acum

joi

-0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

0°/3°
dum.

2°/7°