A iubit dintotdeauna istoria şi satul unde s-a născut şi a crescut, căruia i-a dedicat întreaga sa viaţă profesională. Buciumi a fost şi va rămâne în ochii săi cel mai frumos sat, o „vatră de istorie românească“.

În copilărie, profesorul Nicolae Ştirb a citit foarte multă literatură istorică, romanele lui Alexandre Dumas şi ale lui Mihail Sadoveanu, singura literatură mai „acătării“ care se găsea în vremurile acelea. „Tot timpul eram cu cartea după mine, chiar şi când ieşeam cu vacile – eu fiind cel mai mare dintre fraţi, responsabilitatea îngrijirii animalelor îmi revenea“, explică dascălul din Buciumi.

În plus, tatăl său, fost prizonier de război la ruşi, i-a insuflat sentimente patriotice prin poveştile de război pe care i le spunea. „Avea un har de povestitor superior celui pe care îl am eu”, îşi aminteşte profesorul.

Întâmplarea a făcut să aibă parte de doi profesori foarte buni de istorie, Alexandru Popa, în gimnaziu, şi Magdalena Filip, în liceu. „Profesoara şi diriginta mea, doamna Filip, era nepoata lui Vasile Goldiş. Vorbea cu o pasiune extraordinară”. Şi astfel a fost sudată legătura pe viaţă cu istoria.

„E o prejudecată că la sate nu se poate face carte“

Debutul în meseria de dascăl şi l-a făcut încă înainte de a termina studiile, în 1968. „Am devenit profesor în 1977, în Buciumi, prin numire ministerială. Până atunci am fost suplinitor cu diplomă“, spune Nicolae Ştirb.

A predat în şcolile din comuna Buciumi de la început şi până în prezent, iar între 1984 şi 2003 a fost directorul şcolii din centrul de comună. „Nu am vrut niciodată să merg să predau la oraş. Aici m-am născut, aici mi-a plăcut, deşi aş fi putut să predau şi în oraş. Mai am patru fraţi, toţi sunt în Zalău, eu am rămas singurul ţăran dintre ei. Asta mi-a fost ambiţia, să-i ajut pe oamenii de aici din sat“, afirmă profesorul.

Insuflându-l