Un tânăr de 19 ani a considerat că nu mai are motive să trăiască după ce iubita lui s-a despărţit de el.
Andrei Leonard Calotă se întorsese de câteva zile din Italia, acolo unde lucrase la cules de struguri şi locuia în cartierul Războieni cu tatăl său. De 6 luni forma un cuplu împreună cu Denisa, elevă în clasa a IX-a. După o discuţie avută ieri cu tânăra, se pare că cei doi s-au despărţit deşi băiatul se reîntorsese în ţară de dorul iubitei. Acesta le-a spus prietenilor săi că nu vrea să mai trăiască. Unul dintre amici a reuşit să-l calmeze, însă o dată rămas singur, Leonard a fost cuprins din nou de gânduri negre.
“Era extrem de supărat că iubita lui i-a spus că ar fi bine să se despartă şi spunea că vrea să moară. Mi-a spus că vrea să se ducă în Trivale, să se omoare. L-am calmat şi l-am adus până la scară. Mi-a spus că merge să mănânce şi că ne vedem mai pe seară. Apoi am aflat că s-a spânzurat.”, povestea aseară Adrian, prietenul tânărului sinucigaş.
Înainte de a se sinucide, Leonard i-a trimis iubitei sale un mesaj pe telefonul mobil. “Nu pot să trăiesc fără tine! Te iubesc! Îmi pare rău, adio!”, au fost ultimele cuvinte ale tânărului, după care acesta a improvizat un ştreang dintr-un cablu pe care l-a legat de ţeava din baie şi s-a spânzurat.
Trupul neînsufleţit al tânărului a fost găsit de tatăl său, care, sfâşiat de durere a sunat la Ambulanţă în speranţa că medicii mai pot să-i salveze fiul. A fost prea târziu însă. Trupul tânărului a fost transportat la serviciul de medicină legală, în timp ce la scară blocului unde Leonard locuia vecinii şi prietenii săi se adunaseră, şocaţi de gestul tânărului.