Camera Deputaţilor a dezbătut, marţi, pe articole, 58 de proiecte de lege, timp de o oră şi jumătate, în absenţa reprezentanţilor PSD şi PNL, care au părăsit sala de şedinţe în semn de protest faţă de faptul că lucrările Camerei erau conduse de Roberta Anastase.
Anastase a prezidat această şedinţă în care deputaţii au discutat 15 proiecte de lege, ordonanţe, iniţiative legislative cu propunere de adoptare din partea comisiilor de specialitate şi 43 de proiecte care sunt propuse pentru a fi respinse.
Votul final asupra acestor proiecte de lege va fi dat săptămâna viitoare, a anunţat Roberta Anastase.
Deputaţii opoziţiei nu a participat nici marţi la şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor, întrucât aceasta a fost condusă de către Roberta Anastase, iar la prezidiu se afla şi Sever Voinescu. Deputaţii opoziţiei au părăsit şi luni sala de plen.
Activitatea Camerei Deputaţilor este blocată de la scandalul legat de modul de adoptare a Legii pensiilor. Luni, şedinţa Biroului Permanent nu s-a putut ţine pentru a şasea oară consecutiv din cauza absenţiei deputaţilor opoziţiei. Din acest motiv, proiectele de lege sosite la Cameră nu pot fi repartizate comisiilor. De asemenea, opoziţia refuză să participe şi la şedinţele de plen conduse de Roberta Anastase.
Liberalii au stat la sala de grup, iar deputaţii PSD pe holul Parlamentului
Deputaţii PNL s-au reunit, marţi, în şedinţă de grup, după ce au părăsit lucrările Camerei Deputaţilor nemulţumiţi că acestea erau conduse de Roberta Anastase, în timp ce reprezentanţii PSD, care au plecat şi ei de la plen, au stat pe hol şi doar trei la sala grupului.
Viceliderul grupului PNL, Eugen Nicolăescu, a precizat că deputaţii PNL au discutat, la şedinţa de grup, punctele lor de vedere pe care le vor susţine în comisiile parlamentare la dezbaterea OUG 50/20