La şase ani de la fabricarea primei Dacia Logan, pe poarta fabricii de la Mioveni a ieşit modelul cu numărul 1.000.000. Modelul aniversar este o berlină, de culoare albă, cu motor pe benzină de 1,2 litri şi 75 de cai-putere, care a costat 5.740 de euro, cu TVA.
Posesoarea Loganului cu numărul un milion este Drăgan Cristina, de 52 de ani, din judeţul Ilfov. Înainte de a acunpăra un model Dacia, Drăgan Cristina a condus un automobil Renault 21. Prima maşină a posesoarei de Logan cu numărul un milion a fost un Oltcit. Drăgan Cristina spune că a ales un model de la Dacia pentru că s-a simţit bine în Logan.
Anterior vizitei la showroomul Dacia, ea a trecut şi pe la un dealer Renault. Loganul alb mai are în dotare sistem de aer condiţionat, ABS, oglinzi reglabile electric şi încălzite, computer de bord şi radio CD. Lansat în 2004, modelul Logan a ajuns în prezent la patru versiuni de caroserie(berlină, MCV, Van şi Pick-Up) şi la şase variante de motorizare, dintre care patru pe benzină(1.216v, 1.4 mpi, 1.6 mpi, 1.6 16v) şi două diesel(1.5 dci în variante de 70CP şi 85CP).
De asemenea, gama Logan mai cuprinde şi două varainte de motorizare u instalaţie GPL. Până la 12 octombrie 2010, uzina de la Mioveni a produs 636.212 Logan Berlină, 312.138 Logan MCV, 32.324 Logan Van şi 19.362 Logan Pick-Up.
Vânzări în creştere
În primele şase luni ale anului 2010, Dacia a vândut 181.826 vehicule, în creştere cu 18,2% faţă de cele 153.874 de unităţi livrate în perioada similară a anului trecut. Dacia realizează astfel, pentru al cincilea an consecutiv, un nou record de vânzări semestriale. Pe piaţa românească, Dacia a vândut în primul semestru al acestui an 19.294 de vehicule, ceea ce corespunde unei cote de piaţă de 33,5%, în creştere cu 3,5 puncte faţă de intervalul similar din 2009.Vânzările Dacia pe pieţele internaţionale au depăşit 162.500 de unită