Noapte blestemată pe şoselele din Ilfov: 2 morţi în două accidente grave. Primul s-a petrecut la intrarea în localitatea Cornetu, în care a murit un poliţist. Al doilea la intrare în apropiere de comuna Ştefăneşti; şoferul unui BMW s-a rostogolit cu maşina iar prietena sa, care se afla pe scaunul din dreapta a murit.
Aseară, în jurul orei 20.30, un accident foarte violent a avut loc la intrarea în localitatea ilfoveană Cornetu. Un agent de la postul de Poliţie din Jilava, care venea dinspre Bucureşti către Alexandria a pătruns pe contrasens şi l-a lovit mortal pe un coleg de-al său de la Secţia 19 care rula regulamentar.
Volkswagenul Golf în care se afla agentul de la postul de poliţie Jilava
Ambii poliţişti se aflau în afara programului de muncă: agentul de la Poliţia Ilfov se afla la volanul autoturismului propriu marca Volkswagen Golf, iar cel din Bucureşti la volanul maşinii sale, marca Dacia 1310.
În urma impactului, poliţistul bucureştean şi-a pierdut viaţa. Coform subinspectorului Alina Gavril de la Poliţia Ilfov, colegul său a fost dus de urgenţă la Spitalul Municipal. „A fost testat cu alcooltestul, dar rezultatul a fost 0. Deocamdată nu se ştiu circumstanţele în care a intrat pe contrasens. Cazul a fost preluat de către un procurer de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti“, a mai spus, reprezentantul Poliţiei Ilfov.
Mai multe echipaje de la ISU au intervenit la faţa locului pentru a acorda primul ajutor
S-a rostogolit cu BMW-ul, din cauza vitezei
Al doilea accident s-a petrecut în jurul orei 22.00, în apropiere de comuna Ştefăneşti: un bărbat s-a rostogolit cu BMW-ul la intersecţia cu Şoseaua de Centură.
Bărbatul în vârstă de 26 de ani, originar din Ştefăneştii de Jos, se deplasa dinspre oraşul Voluntari către Capitală. În maşină se mai afla o prietenă de-a sa, în vâ