Despre avocata Isabela se spune că ar fi fina lui Cristian Borcea de la Dinamo, inculpat, alături de Radu Mazăre şi Nicuşor Constantinescu în celebrul dosar al retrocedărilor
Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa este considerat, de foarte multă vreme, copilul vitregit al sănătăţii locale.
„Nu avem bani, ne pleacă medicii, cel mai bun medic din Constanţa este trenul spre Bucureşti“, sunt numai câteva dintre lamentările pe care oricine le-a putut auzi de-a lungul vremii din gurile celor care conduc unitatea sanitară. Asta ca să nu mai spunem că, pasat de la Ministerul Sănătăţii la Consiliul Judeţean Constanţa, SCJU-ul a fost, chiar şi înainte de „mutare“, obiect al unor campanii electorale şi de imagine care nu au lăsat în urma lor decât datorii pe care le vor plăti doar locuitorii judeţului Constanţa. Evident, nu putem uita atât de uşor contractul pentru reabilitarea unităţii sanitare cu israelienii de la Baran sau leasing-ul pentru aparatura de la Clinica de Chirurgie Cardio-Vasculară, ctitorită pentru profesorul Mircea Pătruţ, doctor care a fost „uşuit“ înapoi la Bucureşti, de unde a venit, după ce nu a mai folosit imaginii cuiva. I s-au găsit nişte nereguli şi a fost „extirpat“ din sistemul sanitar constănţean.
Avocaţi pentru sănătate
Fără bani, cu datorii lăsate pe umerii localnicilor şi cu un renume nu tocmai demn de un spital clinic judeţean de urgenţă, împănat cu scandaluri şi cu bârfe care mai de care, Judeţeanul pare a fi, totuşi, o vacă de muls. Cel puţin aşa ne arată un contract parafat şi semnat anul trecut, pentru asistenţă juridică lunară.
Contractul 168 din 7 septembrie 2009 a fost semnat între SCA Popescu-Mirăuţă-Mîrţoi, firmă de avocatură din Constanţa, şi managerul SCJU, Dănuţ Căpăţână. Se spune în înţelegerea dintre cele două părţi că se va acorda asistenţă juridică în domeniile de expertiză juridică ce prezint