Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Termen limită de depunere a declaraţiilor de avere (documente)

Publicat in Ziua Constanta, marți 12 octombrie 2010 ·

Până pe 3 noiembrie, aleşii locali şi judeţeni, senatorii, deputaţii şi toţi cei pentru care legea prevede că trebuie să-şi declare veniturile aferente anului fiscal precedent trebuie să-şi depună declaraţiile de avere. La şedinţa de Consiliu Local de săptămâna trecută, consilierilor locali le-au fost distribuite noile formulare pe care trebuie să le completeze.

Potrivit celor declarate de secretara Primăriei Constanţa, Marcela Enache, unii dintre consilierii locali au început deja să aducă la Primărie declaraţiile de avere. Chiar dacă aceste declaraţii de avere au fost foarte controversate, în ceea ce priveşte publicare lor pe site-urile instituţiilor, într-un final, s-a ajuns la un acord: se va completa o singură declaraţie de avere, iar rubricile care nu vor putea fi făcute publice conform noii legi a Agenţiei Naţionale de Integritate vor fi blurate. În plus faţă de declaraţiile anterioare, cei care vor completa vor trebui să adauge şi codul numeric personal. Printre informaţiile care nu vor fi publice amintim: adresa imobilelor declarate (cu excepţia localităţii unde sunt situate), adresa instituţiei care administrează activele financiare, codul numeric personal, semnătura. În privinţa bunurilor de valoare - tablouri, bijuterii, obiecte de cult - legea nu cere declarantului să obţină evaluări certificate, ci doar să realizeze o estimare personala a valorii bunului. Rubrica se completează doar dacă valoarea însumata a bunurilor de valoare depăşeşte 5.000 de euro. În privinţa cadourilor, trebuie declarate inclusiv darurile de nuntă a căror valoare depăşeşte 500 de euro. Nu trebuie declarate cadourile primite din partea rudelor de gradul I şi II.

Ataşat, în ediţia online, puteţi vizualiza noile formulare ale declaraţiilor de avere şi ale celor de interese.

formular declaratia de avere » Vezi document   formular declaratie interese » Vezi documen

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la DNA despre perchezițiile din dosarul șefului ANPC, Cristian Popescu Piedone

Ziua Constanta acum o ora
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție, de către funcționari p

Zonele aflate sub alertă meteo de vijelii, în timp ce este cod roșu de caniculă în București și șase județe. Prognoza meteo, actualizată

HotNews acum 17 minute
Șase județe și București se află astăzi, 22 iulie, sub cod roșu de caniculă. Tot astăzi, de la ora 12.00, intră în vigoare și o alertă meteo cod galben de instabilitate atmosferică. Este vizată aproape toată partea de est a țării, inclusiv zone care

VIDEO. Știri Constanța Administratorul plajei Yucatan agresat de o femeie cu un baston. Scene filmate pe plajă

Ziua Constanta acum o ora
Imagini cu o femeie care avea un conflict cu un bărbat pe plaja din Mamaia au devenit virale pe rețelele de socializare. Bărbatul a sesizat Poliția din Năvodari și a depus plângere. Conform martorilor, ar fi vorba de aceeași plajă Yucatan din Mamaia

Cod galben de instabilitate atmosferică în Neamț, Iași și Botoșani

Ceahlaul acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis mai multe avertizări astăzi, 22 iulie. Dacă în sudul țării a fost emis un cod roșu de caniculă în partea de Nord Est a țării se anunță ploi și instabilitate atmosferică. „La început în zona Carpaților M

INS: Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele cinci luni, ca serie brută, cu 1,6%

News.ro acum o ora
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele cinci luni, faţă de perioada similară din 2024, atât ca serie brută cu 1,6%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalit

OMV Petrom a achiziționat nava de foraj cu care va explora zona Mării Negre din Bulgaria

HotNews acum o ora
OMV Petrom și NewMed Energy Balkan, subsidiară a companiei israeliene New Med Energy, a anunțat marți contractarea navei pentru forarea a două sonde de explorare offshore în Marea Neagră, în largul Bulgariei. Contractul a fost atribuit către Noble C

Peste 80 la sută dintre cazurile de cancer pulmonar sunt depistate în stadii avansate de boală/ Studiu unic în România realizat la Spitalul de Boli Infecţioase din Timişoara

News.ro acum 23 minute
Cancerul pulmonar continuă să ocupe în România primul loc ca mortalitate, atunci când este vorba despre o boală oncologică, şi locul al doilea ca incidenţă. În fiecare an, în România sunt depistate peste 12.000 de noi cazuri de afecţiuni oncologice

Rezultate Titularizare 2025. Notele la proba scrisă și cum se pot depune contestații

Cancan acum o ora
Este o zi importantă pentru miile de candidați care visează la un post stabil în învățământul preuniversitar. Marți, 22 iulie, Ministerul Educației face publice primele rezultate ale probei scrise susținute în cadrul concursului național de Titulari

Cât costă acum, în 2025, un an de vechime pentru pensie. Care sunt condițiile de îndeplinit și actele necesare

Gandul acum 18 minute
Completarea stagiului de cotizare la sistemul public de pensii se poate face și în 2025, dar persoanele interesate trebuie să știe că, pentru asta, este nevoie de încheierea unui contract de asigurare socială cu Casa Teritorială de Pensii. Conform l

România, locul 10 la Campionatul Mondial de Polo, în ciuda unei reveniri incredibile în fața Japoniei

Gazeta Sporturilor acum o ora
Naționala masculină de polo a României a terminat Campionatul Mondial pe locul 10, după o înfrângere la limită în fața Japoniei, 19-20 (16-16). La finalul celor 4 reprize, scorul era 16-16, iar asiaticii s-au impus în urma unei runde de penalty-uri.

Vremea

București
acum

32°
mar.

22°/40°
mie.

22°/37°
joi

22°/38°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

27°
mar.

20°/34°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

21°/38°
Constanta
acum

34°
mar.

21°/35°
mie.

22°/27°
joi

23°/28°
vin.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

30°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/33°
Timisoara
acum

24°
mar.

19°/32°
mie.

20°/37°
joi

23°/40°
vin.

22°/39°