Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Picătura de cunoaştere

Publicat in GAZETA de SUD, marți 12 octombrie 2010 ·

Criza economică, benefică pentru mediu

Criza financiară care a zguduit Europa a avut efecte pozitive asupra climei şi mediului. European Environment Agency (EEA) a prezentat recent datele privind emisiile de dioxid de carbon pe Bătrânul Continent, iar perspectivele sunt optimiste. Datorită crizei economice care s-a instaurat anul trecut, în 2010 s-a înregistrat o economie de 5,5% la consumul de combustibil fosil în comparaţie cu 2009 şi, în acelaşi timp, utilizarea de surse regenerabile de energie a crescut cu 8,3%. Cimentul, metalurgia şi chimia par să fie elementele care au contribuit cel mai mult la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, chiar dacă această economie a fost parţial eliminată de iarna destul de dificilă care a dus la un consum mai mare de combustibil pentru încălzirea locuinţelor. Potrivit statisticilor European Environment Agency, în 2009, la nivel european, emisiile de gaze cu efect de seră au scăzut cu 11,6% faţă de anul precedent. „Scăderea sensibilă în Europa a emisiilor de gaze cu efect de seră nu este tocmai o surpriză, având în vedere criza economică. Însă, emisiile la nivel european sunt în cădere constantă de câţiva ani, astfel că ne aflăm în direcţia corectă pentru a ne îndeplini, sau chiar depăşi obiectivele legate de Protocolul de la Kyoto“, a comentat comisarul european pe probleme de climă, Connie Hedegaard. De altfel, potrivit statisticilor date publicităţii de EEA, în 2009, Europa a atins o reducere a emisiilor de 17,3%, faţă de 1990, aflându-se aşadar foarte aproape de obiectivul de 20%, fixat pentru 2020. Criza economică, benefică pentru mediu

Criza financiară care a zguduit Europa a avut efecte pozitive asupra climei şi mediului. European Environment Agency (EEA) a prezentat recent datele privind emisiile de dioxid de carbon pe Bătrânul Continent, iar perspectivele sunt optimiste. Datorită crizei econo

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Lasconi, după ședința informală în care s-a decis sprijinirea lui Nicușor Dan: „Stalin ar fi foarte mândru de acești băieți” / La ce măsură vrea să apeleze

HotNews acum 7 ore
Lidera USR, Elena Lasconi, a transmis joi seară un mesaj video în care afirmă că intenționează să apeleze la un „vot universal” din partea membrilor partidului, pe tema candidaturii sale la alegerile prezidenţiale din luna mai. Reacția ei a venit du

VIDEO Un elicopter s-a prăbușit în râul Hudson, la New York

HotNews acum 6 ore
Un elicopter s-a prăbușit joi după-amiază în râul Hudson, la New York, potrivit pompierilor și poliției, care nu au oferit un bilanț imediat al victimelor, relatează AFP. „Am primit un apel la ora (locală) 15:17 cu privire la un elicopter în apă”, a

Emisiunile zilei de vineri, 11 aprilie 2025

Ziarul Financiar acum 6 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Liviu Dragnea: Victor Ponta bate câmpii, ca orice mitoman. Belgradul era atunci deja inundat, nu mai avea cu ce să ajute / „Motivul real” pentru care și-a luat Ponta cetăţenia sârbă

HotNews acum 6 ore
Fostul premier Liviu Dragnea, care a deţinut funcţia de vicepremier când Victor Ponta era în fruntea Guvernului României, afirmă că Ponta „suferă de mitomanie” şi „denaturează adevărul în avantajul lui”. Reacția lui Dragnea vine după ce Ponta a decl

A murit legendarul Leo Beenhakker, fostul antrenor al lui Gică Hagi la Real Madrid. Reacția „Regelui”

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
A murit legendarul antrenor olandez Leo Beenhakker, câștigător a 12 trofee într-o carieră în care le-a pregătit, printre altele, pe Real Madrid, Feyenoord și Ajax. Sub îndrumarea olandezului, Hagi a înscris 11 goluri într-un total de 27 de meciuri „

Victor Ponta, după ce a fost somat de Marcel Ciolacu să se retragă: „Îl asigur că voi fi ales președinte și îl voi da afară”

HotNews acum 10 ore
„Cred că domnul Ciolacu ar trebui să se retragă rapid din funcția de premier – altfel îl voi da eu afară după ce ajung președinte!”, a reacționat joi, într-o declarație pentru HotNews, Victor Ponta, după ce Marcel Ciolacu i-a cerut anterior în cursu

Victor Ponta: Cred că domnul Ciolacu ar trebui să se retragă de urgenţă din funcţia de premier - altfel îl voi demite eu, imediat ce voi ajunge preşedinte/ Şi, spre deosebire de alţii, nu îi garantez nici măcar un avion privat pentru plecare

News.ro acum 10 ore
Candidatul independent la alegerile prezidenţiale Victor Ponta afirmă că Marcel Ciolacu ”ar trebui să se retragă de urgenţă din funcţia de premier”, adăugând că, în caz contrar, îl va demite când va ajunge preşedinte. ”Şi, spre deosebire de alţii, n

Taxele vamale impuse Chinei de SUA au ajuns la 145%

HotNews acum 10 ore
Taxele vamale impuse Chinei de SUA au ajuns la 145%, a confirmat joi Casa Albă, după ce președintele american Donald Trump le-a crescut succesiv în ultimele zile într-o spirală de represalii comerciale reciproce între cele două țări, scrie AFP. Casa

Ministerul Mediului, prezentând datele unui studiu: Conform analizelor realizate la peste 24.000 de probe recoltate din 25 de judeţe, în România trăiesc între 10.419 şi 12.770 de exemplare de urs brun

News.ro acum 13 ore
Datele unui studiu realizat recent şi prezentat, joi de oficialii Ministerului Mediului, arată că în România trăiesc între 10.419 şi 12.770 de exemplare de urs brun. Reprezentanţii Ministerului Mediului au anunţat, joi, rezultatele preliminare ale s

Florin Bercean a fost ales președinte al Federației Române de Judo

Ziua Constanta acum 8 ore
Tehnicianul Florin Bercean a fost ales, joi, în funcția de președinte al Federației Române de Judo, în cadrul Adunării Generale de alegeri care are loc la Râmnicu Vâlcea. El a fost votat de 106 membri, în timp ce contracandidatul său, George Teșelea

Vremea

București
acum

-0°
vin.

-1°/12°
sâm.

4°/9°
dum.

5°/14°
lun.

5°/17°
Iasi
acum

-2°
vin.

-2°/5°
sâm.

3°/10°
dum.

5°/16°
lun.

5°/17°
Constanta
acum

-2°
vin.

-2°/9°
sâm.

3°/10°
dum.

5°/10°
lun.

7°/10°
Cluj-Napoca
acum

vin.

0°/5°
sâm.

3°/9°
dum.

3°/15°
lun.

5°/17°
Timisoara
acum

-3°
vin.

-3°/16°
sâm.

7°/14°
dum.

4°/18°
lun.

8°/16°