Unda de poluare care provine de la accidentul ecologic din Ungaria a ajuns în tronsonul românesc al Dunării, însă nu afectează calitatea apei, a anunţat marţi Apele Române. Accidentul industrial din Ungaria este încă unul înscris în seria dezastrelor ecologice care produc victime umane, dar distrug şi mediul înconjurător.
Un rezervor aparţinând unei uzine de prelucrare a aluminiului, patronată de compania ungară MAL Zrt, cu sediul la Ajka, s-a fisurat în 4 octombrie, poluând o suprafaţă de 40 de kilometri pătraţi şi distrugând ecosistemul râurilor Torna şi Marcal.
Din rezervor s-au scurs peste 600.000 de metri cubi de deşeuri chimice cu un ph de 12-13. Noroi roşu toxic a ajuns apoi în Raba, afluentul direct al Dunării, apoi chiar în marele fluviu. Până în prezent s-au înregistrat opt morţi, peste 150 de răniţi, sute de case distruse, dar şi numeroşi peşti morţi.
Dezastrul din Ungaria are loc la doar câteva luni după cel din Golful Mexic, produs la aproximativ 65 de kilometri sud de coasta statului american Louisiana. În 20 aprilie, explozia platformei petroliere Deepwater Horizon, aparţinând companiei British Petroleum, a provocat un dezastru ecologic. Circa cinci milioane de barili de ţiţei s-au scurs în Golful Mexic până la mijlocul lunii iulie, devenind astfel cel mai grav accident din industria petrolieră din istorie. În urma exploziei au murit 11 lucrători, 17 au fost răniţi grav, iar alți 98 ușor.
Oamenii s-au făcut vinovaţi, de-a lungul timpului, de producerea a o serie de dezastre ecologice, care au făcut chiar şi milioane de victime.
15.000 de morţi în accidentul de la uzina Bhopal, India
În dimineaţa zilei de 2 decembrie 1984, în urma unui accident uman, au început să se elibereze în aer cianuri de la uzina de pesticide Union Carbide din Bhopal, India. Circa 45 de tone de derivat gazos de cinaură au fost eliberate în atmos