Specialiştii Administraţiei Naţionale "Apele Române" (ANAR) au anunţat că unda de poluare provenind din accidentul ecologic din Ungaria a ajuns în tronsonul românesc al Dunării, dar nu a afectat calitatea apei. "În urma prelucrării rezultatelor analizelor de laborator, poziţia oficială a specialiştilor Administraţiei Naţionale «Apele Române» este că «unda de poluare» a ajuns în tronsonul românesc la Dunării, fără a afecta calitatea apelor Dunării", a anunţat instituţia. Specialiştii ANAR continuă să monitorizeze calitatea apei prin analize şi măsurători făcute din patru în patru ore.
Conform Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA), debitul Dunării la intrarea în ţară, în secţiunea Baziaş, a fost de 5.800 de metri cubi pe secundă, iar PH-ul apei avea valoarea de 7,73 (limita maximă admisă fiind de 8,5, n. r.).
Echipa însărcinată să măsoare nivelul de poluare de pe Dunăre este formată din biologi şi chimişti ai Administraţiei Naţionale "Apelor Române" şi ai Sistemului de Gospodărire a Apelor Române Mehedinţi. Aceştia vor continua monitorizarea apei fluviului până când pericolul de poluare cu mâl toxic, provenit în urma accidentului ecologic din Ungaria va trece. La 4 octombrie, sute de metri cubi de noroi roşu toxic s-au deversat dintr-un rezervor fisurat al uzinei din Ajka, exploatată de grupul ungar MAL, poluând o suprafaţă de 40 de kilometri pătraţi şi distrugând ecosistemul râurilor Torna şi Marcal. Acesta a ajuns sub o formă diluată în Raba, afluentul direct al Dunării, apoi chiar în fluviu.
Specialiştii Administraţiei Naţionale "Apele Române" (ANAR) au anunţat că unda de poluare provenind din accidentul ecologic din Ungaria a ajuns în tronsonul românesc al Dunării, dar nu a afectat calitatea apei. "În urma prelucrării rezultatelor analizelor de laborator, poziţia oficială a specialiştilor Administraţiei Naţion