Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Contrazicerile Î.P.S. Anania

Publicat in Revista22, marți 12 octombrie 2010 ·

Aruncând o privire păstorească asupra sexualităţii, mitropolitul ne asigură: „… Biserica, în mod hotărât, respinge orice formă de alterare a relaţiilor sexuale, inclusiv homosexualitatea, care este osândită şi de Sf. Apostol Pavel, în mod hotărât, în Epistola către Romani. Adică o consideră o cădere a omului la treapta animalităţii, ajungând mai rău chiar decât dobitoacele, fiindcă dobitoacele se împreunează în mod firesc, normal, pe când homosexualitatea este o perversiune pe care numai omul a inventat-o şi de care uneori simte nevoia“.

Compararea unor oameni, oricât de mari ar fi păcatele lor, cu animalele stă alături cu vorbele unuia dintre cei mai odioşi tirani ai vremii noastre, dictatorul african Robert Mugabe, care a declarat odată c㠄homosexualii sunt mai răi decât câinii şi porcii“. Este posibilă şi compatibilă această atitudine cu mila şi toleranţa care caracterizează morala creştină? Referindu-se la Apostolul Pavel, mitropolitul Anania evocă, neîndoielnic, paragrafele 26-27 din capitolul I al Epistolei către Romani care glăsuiesc astfel: „Pentru aceea, Dumnezeu i-a dat şpe unii oameniţ unor patimi de ocară, căci şi femeile lor au schimbat fireasca rânduială împotriva firii; / Asemenea şi bărbaţii, lăsând rânduiala cea după fire a părţii femeieşti, s-au prins în pofta lor unii pentru alţii, bărbaţi cu bărbaţi, săvârşind ruşinea şi luând în ei răsplata cuvenită rătăcirii lor“.

După cum se poate vedea, ÎPS atribuie Apostolului o violenţă scelerată, care, fireşte, nu se regăseşte în textul evanghelic. Comite un fals intelectual. Compararea unei categorii de oameni cu animalele nu stă întru nimic în spiritul creştinismului. Din ce motiv? Biserica creştină, de orice confesiune, oferă posibilitatea mântuirii oricărui om. Or, decăderea din condiţia umană, dacă ar exista, nu ar putea fi decât ireversibilă, refuzând în felul acesta celor decăzuţi mân

Articolul in Revista22 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum o ora
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 2 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Un bărbat din Iași împreună cu fiica sa au ajuns la spital, după ce s-au intoxicat cu un insecticid folosit împotriva ploşniţelor

G4Media acum 19 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat de 49 de ani şi fiica sa de 12 ani, din Iaşi, se află internaţi în spital, după ce s-au intoxicat cu o substanţă folosită împotriva ploşniţelor, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi pr

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 5 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Incident șocant în Iași: O femeie a fost găsită înjunghiată într-o mașină parcată

Adevarul acum o ora
O femeie a fost găsită înjunghiată într-o mașină parcată luni, 21 iulie, pe șoseaua Națională din municipiul Iași. Momentan, victima este conștientă.

Israelul a lansat o ofensivă aeriană şi terestră asupra localităţii Deir al-Balah din centrul Fâşiei Gaza

News.ro acum 57 minute
Israelul a lansat raiduri aeriene substanţiale şi o operaţiune terestră în Gaza, vizând Deir al-Balah, centrul-cheie al eforturilor umanitare din teritoriul palestinian devastat, pe fondul avertismentelor tot mai insistente privind extinderea foamet

Avocat reținut după ce a lovit un jandarm în gât, în timpul protestului din Piața Victoriei. Parchetul cere arestarea sa preventivă

HotNews acum 3 ore
Un avocat a fost reținut pentru 24 de ore, după ce ar fi agresat fizic un jandarm în timpul protestului antiguvernamental desfășurat duminică în Piața Victoriei. Potrivit Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, procurorii au înaintat dosar

Nicuşor Dan a promulgat două legi privind auditul financiar şi modificările Codului fiscal

BusinessMagazin acum 30 minute
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a semnat luni două decrete de promulgare a unor acte normative care vizează domeniul auditului financiar şi reglementările fiscale, potrivit Administraţiei Prezidenţiale.

Bolojan: Vrem să susţinem proiecte-pilot în care să introducem salarizarea medicilor în funcţie de performanţă

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Premierul Ilie Bolojan a afirmat luni că există o lipsă a criteriilor de performanţă în sistemul de sănătate, din punct de vedere al salarizării medicilor, context în care Guvernul are în vedere susţ

Vremea

București
acum

35°
lun.

20°/36°
mar.

23°/42°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

32°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/32°
joi

20°/36°
Constanta
acum

32°
lun.

20°/33°
mar.

22°/31°
mie.

24°/27°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

31°
lun.

17°/31°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
joi

20°/33°
Timisoara
acum

36°
lun.

19°/38°
mar.

16°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/40°