Zvonul privind o posibilă fabrică a mărcii bavareze în România au fost infirmate de reprezentanţii BMW România
Vizita cancelarului german Angela Merkel la Bucureşti a adus din nou speranţe privind o posibilă nouă investiţie, de amploare, în industria auto locală. Conform zvonurilor care au apărut în jurul vizitei, România ar fi urmat să fie beneficiara unei investiţii consistente a BMW.
"Doamne-ajută să vină BMW-ul la noi, la Jucu"
În timp ce primarul comunei Jucu, Dorel Pojar, spune că i-ar fi aşteptat pe bavarezi cu braţele deschise, oficialii BMW au răspuns, în puţine cuvinte, că nu se pune problema unei eventuale fabrici în România, mai ales pentru că politica grupului este de a concentra producţia europeană în Germania, cu două excepţii: Spartanburg, SUA, şi Steyr, Austria.
Aceasta a fost reacţia primarului uneia dintre cele mai industrializate comune din Ardeal, atunci când l-am întrebat dacă este pregătit pentru o investiţie germană importantă. "Doamne-ajută să vină BMW-ul la noi, la Jucu. Dar, ca să fiu sincer, nu mi-a spus nimeni nimic oficial despre treaba asta. Am aflat şi eu din presă, ca toată lumea, că doamna Merkel e posibil să anunţe o astfel de investiţie", a declarat pentru gândul Dorel Pojar. Primarul spune că, din punct de vedere logistic şi al infrastructurii, comuna este perfect dotată. "Avem totul pus la punct în parcul industrial. Parcul aparţine Consiliului judeţean şi are tot ce-i trebuie, numai ei să vină", precizează Pojar.
Cum spuneam, comuna Jucu este una dintre cele mai industrializate din zonă. Nu a trecut foarte mult timp de când relocarea în această comună din vecinătatea Clujului a uneia dintre unităţile de producţie ale brandului Nokia a făcut vâlvă în toată Europa. "Nokia merge bine. Uite, şi acum, face angajări. Lucrează aici cam 4.000-4.500 de oameni, dar asta nu v-o spun oficial, că nu ştiu sigur",