Premierul Emil Boc i-a transmis cancelarului german, Angela Merkel, prezent la Bucureşti, că România îşi doreşte investiţii germane în domenii strategice, mai ales infrastructură.
„România doreşte prezenţa investiţională a Germaniei în domenii precum infrastructura, atât rutieră, cât şi aeroportuală, IMM-uri, agricultură, turism”, i-a spus Boc cancelarului german.
Premierul român a mulţumit oficialilor germani sprijinul acordat în procesul de adereare. „Vizita dv reprezintă un moment important în dezvoltarea relaţiilor dintre România şi Germania.
Germania este primul partener comercial al României, atât la import, cât şi la export, şi al treilea investitor în România şi doresc să mulţumesc pt sprijinul acordat n procesul de. Considerăm că avem relaţii politice şi culturale foarte bune care se datorează inclusiv conveţuirii de secole a sasilor în Transilvania”, a spus Boc.
La rândul său, Angela Merkel a spus că este important ca cele două ţări să aibă relaţii strânse.
„Ne întâlnim într-o perioadă interesantă, când ne aflăm într-o criză economico-financiară şi ştim că România depune eforturi uriaşe. Este importan să avem relaţii strânse. Voi merge şi la Cluj, un oraş veritabil european”, a spus cancelarul german.
Cancelarul german Angela Merkel, a fost primită marţi dimineaţă la Palatul Victoria de premierul Emil Boc cu onoruri militare.
Angela Merkel a început, marţi, a doua vizită în România de când este şef al guvernului de la Berlin, prima prezenţă fiind prilejuită de summitul NATO din aprilie 2008. Merkel se va mai întâlni cu preşedintele Traian Băsescu şi va primi titlul Doctor Honoris Causa al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca.
Vizita lui Merkel la Bucureşti are loc în contextul în care România şi Germania marchează, în acest an, 130 de ani de relaţii diplomatice. Relaţiile diplomatice bilaterale au fo