Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Daniel David: ”Cum stăm cu sănătatea mintală? Foarte prost!”

Publicat in Vox Publica, marți 12 octombrie 2010 ·

Pe 10 octombrie a fost celebrată Ziua Internațională a Sănătății Mintale. Cu această ocazie, profesorul universitar Daniel David, doctor în psihologie și șeful Catedrei de Psihologie Clinică și Psihoterapie a UBB Cluj a făcut, pe blogul personal, o analiză a stării sănătății mintale la nivel internațional și la problemele particulare ale domeniului în România. Iar analiza nu arată deloc liniștitor.

”Cum stăm cu sănătatea mintală?

Stăm foarte prost! În fiecare moment peste 10% din populaţia globului suferă de cel puţin o tulburare psihică, în care afectarea funcţionalităţii sociale este una severă. Procentul se dublează dacă includem şi situaţiile în care afectarea funcţională este una uşoară sau moderată. Aşadar, o mare parte din populaţia planetei suferă de tulburări psihice (spre exemplu, 1 din 4 familii are cel puţin un membru cu cel puţin o tulburare psihică). Costul acestor tulburări psihice (prin tratamentul pe care îl implică, prin efectul economic şi social determinat de absenteism, scăderea eficienţei la locul de muncă, asistarea socială, etc.) este uriaş, în jur de 3-4% din PIB!

Cum stăm cu tratamentele tulburărilor psihice?

Stăm tot foarte prost! Accesul la servicii de specialitate este unul dificil. Doar aproximativ 30% din adulţii şi aproximativ 50% din copiii cu tulburări psihice au acces la vreo formă de tratament. Dacă ne referim la tratamentul de specialitate, aproape 70% din copiii care ar trebui să primească servicii de sănătate mintală de specialitate (spre exemplu, de psihiatrie şi/sau de psihologie/psihoterapie) nu primesc astfel de servicii. Dacă includem accesul la servicii de tip „evidence-based” (validate ştiinţific), cifrele arată o imagine şi mai tristă, majoritatea neprimind, chiar atunci când ajung la un tratament de specialitate, un tratament de specialitate validat ştiinţific. Cauzele acestor cifre sumbre sunt

Articolul in Vox Publica >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cum va fi vremea la început de an. Prognoza pentru următoarele 4 săptămâni

Ziare.com acum o ora
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele obişnuite, în săptămâna 30 decembrie 2024 - 6 ianuarie 2025, în toată ţara, anunţă vineri, 27 decembrie, meteorologii. Săptămâna 30.12.2024 – 06.01.2025 Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele spe

Câți români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ștefan, în a treia zi de Crăciun

Ziua Constanta acum o ora
În a treia zi de Crăciun, de Sfântul Arhidiacon Ştefan, peste 520.000 de români îşi sărbătoresc onomastica. Potrivit datelor furnizate de către Direcţia de Evidenţa Persoanei sunt sărbătoriți astăzi, 27 decembrie 364.444 bărbaţi şi 155.559 femei. L

Cutiile negre ale avionului din Azerbaidjan prăbuşit, recuperate, în timp ce întrebările privind implicarea rusească se adună. Ce se ştie până acum

News.ro acum 2 ore
Primele indicii sugerează că un sistem rusesc anti-aerian ar fi putut doborî avionul de pasageri care s-a prăbuşit în Kazahstan, a declarat un oficial american pentru CNN, în timp ce autorităţile au recuperat o a doua cutie neagră despre care speră

Un soldat nord-coreean rănit a fost capturat de forţele ucrainene, susţine Coreea de Sud

News.ro acum 3 ore
Agenţia de spionaj din Coreea de Sud a confirmat relatările ucrainene conform cărora un soldat nord-coreean rănit a fost capturat de forţele ucrainene, în ceea ce ar putea fi prima captură de acest fel de când Phenianul a trimis forţe de luptă pentr

Le Figaro: Sfârșitul lamentabil al mandatului lui Klaus Iohannis

Adevarul acum 16 minute
Publicația franceză de prestigiu, Le Figaro, a scris în ultimul său articol cu privire la România, despre mandatul prelungit al președintelui Iohannis, pe care publicația îl vede drept responsabil pentru criza politică.

Chinezii au lansat mașina cu autonomie-record de peste 2.300 de km. Cât costă noul sedan hibrid Chery | Video

Libertatea acum o ora
Producătorul chinez de automobile Chery a lansat un nou model hibrid cu încărcare la priză (PHEV), care stabilește noi recorduri în industria auto, informează publicația Profit.

A fost cutremur în această dimineață în România! Ce magnitudine a avut

Ziua Constanta acum 2 ore
În ziua de 27 Decembrie 2024, la ora 03:47:53 (ora locală a României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.5, la adâncimea de 114.3 km.Intensitate: I Potrivit INFP, cutremurul s-a produs în apropierea urm

Putin anunţă că Slovacia propune să găzduiască negocieri cu privire la Ucraina. „Noi nu suntem împotrivă”

Ziare.com acum 23 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin anunţă că Slovacia a propus să fie o ”platformă” a unor eventuale negocieri de pace în Ucraina, la aproape trei ani de începutul asaltului rus în Ucraina, relatează AFP. Putin consideră această propunere acceptabilă.

Mastercard: Vânzările cu amănuntul de sărbători din SUA sunt mai mari decât anul trecut

News.ro acum o ora
Cumpărătorii de sărbători din Statele Unite şi-au deschis portofelele în ultimul moment în căutarea unor oferte bune pe platformele online, făcând achiziţii semnificative de îmbrăcăminte, electronice şi bijuterii, în semn că finanţele populaţiei răm

Jumătate din SUA sunt expuse unui risc ridicat de deficit de energie în următorul deceniu, spune o autoritate de reglementare

News.ro acum 2 ore
Aproximativ jumătate din Statele Unite sunt expuse unui risc crescut de deficit de alimentare cu energie în următorul deceniu, care ar putea duce la întreruperi şi la măsuri de conservare a energiei electrice, potrivit North American Electric Reliab

Vremea

București
acum

vin.

1°/2°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
Iasi
acum

vin.

0°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/5°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
lun.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/5°
sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
Timisoara
acum

vin.

0°/4°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°