Infrangerea nationalei de tineret nu este un esec, iar anii urmatori ne pot convinge ca a fost chiar o mare victorie. Zilele trecute reciteam o carte superba scrisa de reputatul Mihai Ionescu "Confidente la marginea gazonului". Cartea trateaza in cea mai mare parte a ei si problema loturilor de tineret, a centrelor de copii si juniori. Daca veti citi cartea o sa spuneti ca a fost scrisa pentru problemele de azi ale fotbalului romanesc. Si parca special pentru meciul de azi...
Dar "il las" pe Mihai Ionescu sa ne explice mai bine de ce azi am asistat la o victorie si nu la o infrangere. Scena are loc dupa un tuneu de juniori de la Taskent, unde echipa Romaniei - UEFA '84 a jucat foarte bine, dar a terminat pe locul 4, rezultat vazut mai degraba ca o infrangere de delegatia si jucatorii nostri. Asa ca atmosfera a fost trista la petrecerea de dupa.
In schimb, in randul echipei Suediei, care terminase pe ultimul loc, veselia era la ea acasa. Mihai Ionescu s-a mirat de starea de spirit a nordicilor si nu a rezistat sa-l intrebe pe antrenorul Suediei de unde atata veselie.
Redau raspunsul si fragmentul din carte: "Vedeti, noi, aici, la Taskent n-am jucat deloc rau, dar am terminat pe ultimul loc. Sigur ca acest lucru nu ne face nicio placere, dar pe mine pozitia in clasament m-a interesat mai putin. In schimb, am urmarit la toate jocurile la care am participat comportarea a catorva jucatori. Si trei dintre ei m-au satisfacut pe deplin. Ei vor juca, cu siguranta, cat de curand, in reprezentativa de tineret si am convingerea ca vor face si pasul decisiv la nationala de seniori. Aceasta-i in fond ratiunea echipei. Si acum intelegeti de ce sunt bucuros?"
Peste cativa ani previziunile antrenorului suedez s-au indeplinit cu totul. Cei trei au jucat in nationala de tineret a Suediei care a invins... Anglia cu 3-1.
Silviu
