Provocările anului 2010 au arătat diferit pentru băncile locale, astfel că în timp ce marii jucători s-au concentrat pe asistarea clienţilor cu probleme şi au avut de făcut un pariu pe economie, reluând investiţiile şi acordarea de credite, cei de talie mai mică au fost puşi în situaţia de a trece la ajustări dureroase de personal şi închiderea de unităţi.
Într-o sferă separată, managerii aduşi de acţionarii străini pentru a prelua conducerea operaţiunilor din România consideră că mutarea într-o piaţă nouă şi într-un context atât de dificil a fost cea mai dificilă decizie a anului.
Nu mai puţin de şapte bănci şi-au schimbat conducătorii la mai puţin de doi ani de la începutul crizei. Acţionarii au considerat fie că este nevoie de un suflu nou în management, care să pună bazele unei noi strategii de creştere, fie chiar în unele cazuri de executivi care să ştie să restructureze operaţiunile şi să le repună pe baze sănătoase, după creşterile explozive din anii trecuţi.
Băncile mari s-au reangajat în luptă
După ce în 2009 toată piaţa bancară s-a redus la lupta pentru atragerea de fonduri pe plan local care să înlocuiască pe cât posibil finanţările de la băncile-mamă din străinătate, 2010 a adus o revenire a apetitului de a vinde credite, cel puţin la câteva dintre băncile mari. Totuşi, nici măcar acestea nu au reuşit să îşi majoreze vizibil bilanţurile, în condiţiile în care şi cererea este acum mai mică, făcând astfel greu de acoperit rambursările clienţilor. În plus, găsirea de soluţii de asistenţă pentru clienţii cu probleme financiare a ocupat în continuare o bună parte din timpul bancherilor.
"Cea mai solicitantă provocare a fost găsirea de soluţii pentru sprijinirea clienţilor - persoane fizice şi companii - în aceste vremuri dificile", spune Dominic Bruynseels, CEO al BCR, cea mai mare bancă locală. Cu peste 4 milioane de clienţi pers