Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Mânjii“ au rămas mici

Publicat in Adevarul, marți 12 octombrie 2010 ·

Selecţionata de tineret a României n-a reuşit să întoarcă rezultatul din meciul tur cu Anglia (1-2), obţinând un egal care o privează de prezenţa la Campionatul European de la anul . În perioada în care toţi marii capi ai fotbalului românesc se plâng de lipsa de valoare din campionatul autohton, „mânjii“ lui Săndoi au încercat să demonstreze contrariul.

Echipa de tineret a României a ţinut morţiş să arate ieri că oricând Universitatea Craiova, Oţelul, Steaua sau Dinamo se pot bate de la egal la egal cu forţele din Anglia, Chelsea, Manchester United sau Sunderland. Asta cel puţin la nivel de juniori. Le fel cum declarau că n‑au văzut sărăcie ca în România, englezii nu l-au observat nici pe Sburlea care a tras încă din primul minut un şut excelent, scos cu greu de Fielding.

Calm englezesc

În ciuda declaraţiilor, britanicii au venit la Botoşani extrem de relaxaţi şi, ajutaţi de atmosfera câmpenească creată de fanii moldoveni, au continuat apatic meciul, însă Alexe, cu două ocazii uluitoare, Torje şi din nou Sburlea n-au reuşit să marcheze istoricul gol al calificării. De la oaspeţi parcă doar Sturridge a luat jocul în serios în prima repriză, atacantul lui Chelsea fiind blocat în două rânduri de Lung, după ce îi lăsase lejer în urmă pe Papp şi Găman.

Lipsa de eficacitate a echipei mari a lui Lucescu a părut totuşi să se fi transmis şi către tricolorii mici. În a doua repriză, băieţii lui Săndoi au atacat pe toate căile posibile, încercând fie prin centrări, pase pe jos, driblinguri în viteză sau şuturi de la distanţă să spargă ghinionul celor 12 ani fără calificări la turnee finale de tineret. Cel mai bun tricolor, Sabrin Sburlea, a încercat de două ori să-l învingă pe Fielding de la circa 35 de metri, dar din nou fără succes, iar Bicfalvi, Torje sau Bărboianu au fost imprecişi în faţa porţii. S-a terminat 0-0, România U21 a ratat din nou califica

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 2 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 7 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 3 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Inspector superior din ANAF, pus sub control judiciar, după ce ar fi pretins 1.000.000 de euro pentru rambursări frauduloase de TVA

HotNews acum 2 ore
Procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 04 iulie 2025, față de inculpatul Sîrbu Florn, inspector superior din cadrul ANAF – Direcția Generală Regio

Judecătoare din Timișoara, găsită decedată după ce a căzut de la etajul 7 al unui imobil

Ziua Constanta acum 4 ore
Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Conform celor mai noi informații, victima e o judecătoare din Timișoara, ca

O nouă ediție TEZAUR începe astăzi, cu dobânzi de până la 7,90%

HotNews acum 5 ore
Ministerul Finanțelor lansează astăzi, 7 iulie, cea de-a șaptea ediție a Programului TEZAUR din acest an, care oferă persoanelor fizice o nouă ocazie de a economisi la dobânzi foarte bune. Astfel, în perioada 7 iulie – 1 august 2025, românii pot inv

UPDATE - Minerii de la minele Vulcan şi Lupeni, evacuaţi, luni după amiază, din cauza unui incendiu izbucnit la termocentrala Paroşeni / Incendiul a fost lichidat - FOTO

News.ro acum o ora
Minerii aflaţi luni după amiază în minele Vulcan şi Lupeni au primit dispoziţii de autoevacuare, după ce un incendiu a izbucnit la termocentrala Paroşeni. Primele date arată că focul a cuprins un transformator, pompierii intervenind pentru stingerea

Ce s-a întâmplat cu cei trei pui ai ursoacei care a ucis un motociclist pe Trasfăgărăşan. Anunțul autorităților

HotNews acum o ora
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a anunțat, luni, ce s-a întâmplat cu cei trei pui de urs după ce mama lor a fost ucisă de autorități în urma atacului mortal asupra unui motociclist, la începutul lunii iulie. Puii rămaşi orfani au fos

Ministrul Finanțelor, despre măsurile fiscale: „Dacă le-am fi amânat acum, ar fi avut un impact dublu, devastator, în toamnă”

HotNews acum 58 minute
Ministrul de Finanțe, Alexandru Nazare, a declarat luni că adoptarea pachetului de măsuri fiscale „ne menține libertatea de decizie economică și ne menține libertatea de finanțare de pe piețe”, transmite Agerpres. Declarațiile ministrului, făcute în

Ministrul rus al transporturilor, demis luni dimineață de Putin, a fost găsit împuşcat în maşina sa

G4Media acum 37 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul rus al transporturilor, Roman Starovoit, care a fost demis luni de preşedintele Vladimir Putin şi înlocuit cu adjunctul său, a fost găsit împuşcat în maşina sa, într-un aparent act de sinuc

Vremea

București
acum

40°
lun.

22°/40°
mar.

19°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/29°
Iasi
acum

36°
lun.

20°/36°
mar.

22°/38°
mie.

19°/30°
joi

15°/25°
Constanta
acum

31°
lun.

21°/31°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

35°
lun.

19°/35°
mar.

18°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

37°
lun.

20°/37°
mar.

18°/39°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°