Fostul jurnalist de la „România liberă“ este singurul dintre cei trei ziarişti răpiţi în Irak, în 2005, care nu vrea să uite ceea ce i s-a întâmplat în cele 55 de zile pe care le-a petrecut în captivitate. La 28 martie 2005, trei jurnalişti români au fost răpiţi în Irak împreună cu ghidul lor, irakianul Mohammad Munaf. Au fost eliberaţi după 55 de zile de captivitate.

CITEŞTE ŞI: Ovidiu Ohanesian: Elena Udrea nu a minţit. Marie Jeanne ştia despre răpire. Mişcoci se juca cu mitraliera

După ce ieri aţi putut citi ce spune Marie-Jeanne Ion la cinci ani de la răpirea din Irak, astăzi vă prezentăm varianta lui Ovidiu Ohanesian. În vârstă de 42 de ani, fostul jurnalist de la "România liberă" nu vrea să recunoască în ruptul capului că evenimentul din 2005 l-a marcat în vreun fel. Respinge cu vehemenţă orice întrebare despre imaginile concrete ale dramei pe care a trăit-o în primăvara lui 2005, preferând o luptă încrâncenată cu umbrele acelor zile. Întrebările noastre i se par penibile atâta vreme cât „răpirea din Irak este o afacere cu implicaţii internaţionale care va influenţa România pe termen lung. Ce să zic? Că sunt bine, că m-am îngrăşat şi că mănânc fasole?", ne-a întrebat iritat Ohanesian.

Ovidiu şi-a dedicat ultimii ani unei munci obsedante, încercând să dezlege iţele atât de încurcate ale răpirii din Irak. A publicat nenumărate articole, a scris două cărţi şi a verificat zeci de piste. Nu şi-a găsit timp să se căsătorească şi nici să se acomodeze în vreuna din redacţiile prin care a trecut. Ultima dată a scris în „Gorjeanul", iar acum nu mai lucrează nicăieri.

Pregăteşte în schimb o a treia carte, în care tema centrală va fi tot răpirea din Irak. Pentru el, obsesia „caracatiţei" despre care e convins că se ascunde în spatele evenimentului din primăvara anului 2005 a început imediat după întoarcerea din Irak. „În casa aceea a SRI-ului, unde