Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, marţi, la Alexandria, într-o conferinţă de presă, că decizia Guvernului de a-şi angaja răspunderea pe Legea educaţiei este "o prostie", "o laşitate", şi "o şmecherie tipică" a PDL
Ponta a precizat că PSD va depune moţiunea de cenzură anunţată deja, anuţă Mediafax.
"Decizia de azi (marţi - n.r.) a Guvernului are câteva componente, pe care trebuie să le discutăm: e o prostie, pentru că Legea a trecut de Cameră, e la Senat, la Comisie şi e aproape finalizată. În Comisie a fost întârziată legitim de preşedintele de la PDL, Hărdău, pentru lucruri greşite generate de incompetenţa ministrului Funeriu", a spus Ponta.
El a arătat că, în al doilea rând, decizia Guvernului reprezintă "o laşitate", în condiţiile în care există majoritate în ambele Camere. "Dacă nu sunt în stare să strângă parlamentari să voteze legea, e laşitate", a spus Ponta.
Liderul PSD a precizat că, în al treilea rând, decizia Guvernului este neconstituţională, întrucât în urmă cu un an Guvernul Boc şi-a angajat răspunderea tot pe Legea Educaţiei, iar Curtea Constituţională a declarat neconstituţională procedura angajării pe o lege de asemenea importanţă.
Ponta a mai spus că, în al patrulea rând, angajarea răspunderii reprezintă "o şmecherie tipică" a PDL.
Întrebat dacă PSD se va prevala de posibilitatea de a depune moţiune de cenzură în situaţia în care Guvernul îşi va asuma răspunderea pe Legea Educaţiei, Ponta a precizat că formaţiunea sa va depune moţiune de cenzură deja anunţată, al cărei text este finalizat.
"Decizia PSD este nechimbată. Împreună cu PNL şi PC depunem moţiune săptămâna viitoare şi o dezbatem până la sfârşitul lunii", a spus Ponta.
El a arătat că decizia PSD de a depune moţiunea de cenzură, anunţată deja, nu se va schimba în funcţie de un "artificiu" pe care îl