Mai de demult, pe vremea cand rusii inca nu venisera cu stilul lor in viata noastra, era un gest de bun simt sa raspunzi la salutul sau la invitatia cuiva. Sa nu raspunzi era un gest de badaranie.

Astazi e altfel. Sa raspunzi la invitatie e un mesaj catre un anumit electorat, sa nu raspunzi este alt mesaj, catre alt electorat, sa stai pe ganduri este tot un mesaj, dar mai mult catre tovarasii de munca. Toate la un loc, insa, sunt mesaje catre presedinte.

E usor sa zici veto

N-ar fi pentru prima oara cand presedintele invita partidele la consultari. Automat, felixul celui mai mic partidulet din Opozitie striga "veto!", pretinsul reprezentant al bunului simt are buna badaranie sa strige imediat "si eu, veto!", iar cel de al treilea corifeu al Opozitiei bunelor maniere ramane cu gandul cam in doi peri.

Numai in ultima clipa, gladiatorul Ponta isi coordoneza perii cu gandirea Iliescu, cu circumvolutiunea Hrebenciuc si cu chintesenta Nastase.

Atunci, aducandu-si brusc aminte cum au intrat in istorie cuvintele lui Corregio, rostite la vederea maestrului Rafael, "anch'io son pittore!", adica "si eu sunt tot pictor!", Ponta incearca istoria cu degetul, strigand: "si eu sunt tot veto!".

Uns cu mai multe alifii, decat gandeste Opozitia, presedintele n-a muscat nada intinsa de Victor Ponta, atunci cand acesta conditiona prezenta sa la Cotroceni de absenta UNPR.

Atata i-ar fi lipsit presedintelui, sa faca selectie preferentiala printre parlamentari, pe baza principiului: tu da, tu nu! Oare nu tot Ponta ar fi sarit la un metru in sus, pentru incalcarea Constitutiei de catre Basescu, prin descriminare?

Riscul de a face stanga-mprejur

Presedintele avea datoria sa invite toate formatiile si, pe toate, le-a invitat. Dar nici nu si-a inchipuit, in sinea lui, ca se vor repezi toate