În organizarea Muzeului Judeţean de Istorie Mureş, în parteneriat cu Academia Română-Comisia Oraşelor şi cu sprijinul nemijlocit al Consiliului Judeţean Mureş şi al Direcţiei Judeţene pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional – Mureş, în perioada 15-16 octombrie, se va desfăşura la Târgu-Mureş o importantă Sesiune ştiinifică naţională. Având ca temă generală ”Evoluţia oraşelor transilvănene în perioada interbelică, 1918-1940”, sesiunea îşi propune să clarifice o serie de aspecte referitoare la administraţia românească a Transilvaniei, în perioada interbelică. Manifestarea va fi onorată de un număr de 32 de participanţi, profesori universitari, muzeografi, arhivişti şi cercetători ai fenomenului istoric, inclusiv de istorici din Franţa.
”Românul imparţial” şi rescrierea istoriei furate
Referitor la acest proiect, dr. Virgil Pană, cercetător ştiinţific I în cadrul Muzeului Judeţean de Istorie din Târgu-Mureş, a declarat că “Acest proiect ştiinţific se referă la evoluţia oraşelor transilvănene în perioada interbelică, iar instituţia noastră îl dezvoltă în parteneriat cu Academia Română-Comisia oraşelor. Proiectul abordează o temă mai puţin exploatată şi înainte şi după evenimentele din 1989. În perioada comunistă este lesne de înţeles de ce: trebuiau amintiţi şi vrednicii edili ai vremii, care fuseseră susţinuţi de partidele politice istorice româneşti, aflate însă, în dizgraţia conducătorilor PCR. După Revoluţie, a început cearta între supravieţuitorii fostelor partide din epoca abordată, care, împreună cu patima politică care îl orbeşte pe tot românul imparţial, au constituit adevărate piedici în rescrierea unei istorii furate, inclusiv pe cea a oraşelor.”
Referitor la motivaţia elaborării proiectului, dr. Virgil Pană a mai precizat faptul că ”Principalul motiv care m-a determinat să circumscriu tematica la zona Transilvaniei, a fost demantela