În peisajul cultural constănţean există, din luna iulie, un teatru tânăr, care îşi deschide porţile în fiecare săptămână, pentru a prezenta publicului spectacole puse în scenă pentru toate vârstele. Deşi apreciat de spectatori, teatrul nu a scăpat de rigorile crizei.
O scară din lemn poartă paşii constănţenilor în sala de spectacole, un spaţiu intim, în care au fost aranjate 49 de scaune. Scena este mică, însă acolo bate inima reprezentaţiilor. Aceasta este prima impresie despre Agon, teatrul privat deschis din vară în Constanţa, al cărui nume înseamnă „competiţie". „Eu sunt asociată cu un fost student, Tiberiu Stanciu. Agon înseamnă competiţie în teatrul grec. Iar Derida, un estetician al teatrului, foloseşte «agon» ca un termen al construcţiei. «Agon» este punctul în care ceva vechi cade şi creşte ceva nou", ne-a spus Daniela Hanţiu, managerul şi sufletul teatrului, cea care a avut ideea de a înfiinţa un teatru privat încă din 2002, când a încheiat studiile prima promoţie de actori pe care dascălul a format-o.
„S-ar putea să nu recuperăm banii"
Daniela Hanţiu mai spune că investiţia în acest proiect este permanentă şi de beneficiile acestuia ar trebui să se bucure în special tinerii. „Nu pot să spun mi-am făcut spaţiul şi m-am oprit, pentru că trebuie făcute spectacole în care se investeşte. Din iulie, de când am deschis noi, şi până acum am ajuns la concluzia că nu se recuperează banii pe care îi investeşti în spectacol, pentru că la noi sala e foarte mică, are 49 de locuri, pentru elevi şi studenţi avem reducere la jumătate de preţ. Practic, dintr-un spectacol nu reuşim să scoatem foarte mult, mai ales dacă lucrăm cu sala la jumătate. S-ar putea să nu recuperăm banii investiţi nici în timp. Rămâne satisfacţia sufletească, de multe ori mai mare decât cea financiară. Noi nu am făcut teatrul ca să câştigăm. Trebuie doar să scoatem cheltuielile l