Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Angela Merkel a fost primită la Palatul Victoria cu onoruri militare. Boc i-a spus că România îşi doreşte o prezenţă investiţională puternică germană „în primul rând la Transporturi”

Publicat in Gandul, marți 12 octombrie 2010 ·

Cancelarul german Angela Merkel, aflată în vizită la Bucureşti, a sosit în această dimineaţă la Palatul Victoria, unde a fost primită de premierul Emil Boc cu onoruri militare.

"Vizita dumneavoastră la Bucureşti constituie un element important pentru consolidarea relaţiilor politice, economice, comerciale,culturale dintre România şi Germania. Spun asta în contextul în care Germania este primul partener al României,atât la import, cât şi la export şi al treilea investitor în România. De asemenea, din punct de vedere politic doresc să mulţumesc pentru sprijinul german în decursul procesului de aderare a României la UE şi contăm în continuare pe colaborarea româno-germană în cadrul actual al UE", a declarat premierul Emil Boc.

Premierul a vorbit şi despre comunitatea germană din Transilvania, Banat şi Bucovina, arătând că aceasta a reprezentat permanent un reper pentru români.

"Din punctul nostru de vedere considerăm că avem relaţii politice şi culturale foarte bune care durează inclusiv convieţuirii de secole a saşilor şi şvabilor în Transilvania, Banat şi Bucovina. Pentru români minoritatea germană a reprezentat întotdeauna un reper. Pornind de la aceste scurte considerente politice şi economice, considerăm că instituirea unui parteneriat strategic între ţările noastre ar conferi un cadru favorabil dezvoltării mai ample a relaţiei noastre bilaterale privilegiate. Şi un prim pas în direcţia realizării acestui parteneriat strategic ar fi operaţionalizarea conferinţei româno-germane de anul viitor", a spus Boc.

Totodată, aceasta a arătat că România îşi doreşte o prezenţă investiţională puternică germană. "Mă refer în primul rând la Transporturi, la infrastructura rutieră", a spus premierul.

Cancelarul german Angela Merkel şi-a început discursul vorbind despre criza economică şi arătând că problemele f

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Băsescu: „Georgescu știe carte/ Va avea în mine un adversar, nu este o soluție pentru România”

HotNews acum 22 minute
Fostul președinte Traian Băsescu a afirmat, într-o intervenție la Digi24, că va fi un adversar pentru Călin Georgescu întrucât credința acestuia „nu are nimic în comun” cu evoluțiile societății europene, ceea ce-l face inacceptabil pentru Uniunea Eu

Gabriela Firea cere mobilizare în PSD pentru alegerile parlamentare de duminică: „Să nu pierdem timpul cu aceste analize”

Libertatea acum 51 minute
Gabriela Firea, președinta PSD București și europarlamentară, a făcut declarații importante după alegerile locale. Potrivit News.ro, Firea a subliniat necesitatea unei analize interne a partidului, dar a accentuat prioritatea mobilizării pentru aleg

Coreea de Nord extinde fabrica de rachete utilizate de Rusia în Ucraina

G4Media acum 40 minute
Coreea de Nord extinde un complex-cheie de fabricare a armelor care asamblează un tip de rachetă cu rază scurtă de acțiune utilizat de Rusia în Ucraina, au concluzionat cercetătorii unui think tank cu sediul în SUA, pe baza imaginilor din satelit, p

Vremea în următoarele două săptămâni în Dobrogea

Ziua Constanta acum 4 ore
Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis prognoza meteo valabilă pentru următoarele două săptămâni în Dobrogea. Tendința va fi de încălzire ușoară și treptată până în 29 noiembrie, de la o medie regională a temperatur

RAR Staţiile ITP autorizate pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală

Ziua Constanta acum 3 ore
Staţiile de inspecţie tehnice autorizate, care au solicitări din partea clienţilor, pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală, iar la reluarea funcţionării aplicaţiei informatice respectivele verificări vor fi înregistrate în aplicaţi

Reacția lui Traian Băsescu la demisia lui Ciolacu: „Marcelee! Sună-l pe Trump și spune-i că… nu mai ești”

HotNews acum o ora
După anunțul demisiei lui Marcel Ciolacu de la conducerea PSD, fostul președinte Traian Băsescu a comentat gestul social-democratului într-o manieră ironică, făcând trimitere la convorbirea telefonică pe care premierul ar fi avut-o recent cu președi

Doi polițiști sunt cercetaţi penal după ce au snopit în bătaie un bărbat, într-un restaurant din Arad. Victima a avut nevoie de 10-12 zile de îngrijiri medicale

Ziare.com acum o ora
Doi poliţişti din Arad sunt cercetaţi penal, după ce ar fi bătut, într-un restaurant, un bărbat şi i-ar fi distrus telefonul mobil, au anunţat, luni, 25 noiembrie, procurorii arădeni. Potrivit unui comunicat transmis de Parchetul de pe lângă Judecăt

UPDATE - O bucată din tavanul unei săli de clasă a căzut peste doi elevi, în timpul cursurilor, la Târgu Mureş/ Cei doi copii, un băiat şi o fată, răniţi, el fiind transportat la spital/ Clasa, evacuată/ Poliţia face cercetări

News.ro acum 4 ore
O bucată din tavanul unei săli de clasă de la o şcoală din Târgu Mureş a căzut, luni, peste doi elevi, în timpul cursurilor. Cei doi copii, un băiat şi o fată, în vârstă de aproximativ 13 ani, au fost răniţi, fiind evaluaţi de cadrele medicale. Ulte

Şeful militar al NATO cere companiilor din statele aliate să se pregătească pentru un scenariu de război

Adevarul acum 2 ore
Şeful Comitetului Militar al NATO, amiralul olandez Rob Bauer, a îndemnat luni companiile să fie pregătite pentru un scenariu de război şi să îşi adapteze în consecinţă liniile de producţie şi distribuţie pentru a fi mai puţin vulnerabile la eventua

Igor Dodon salută votul pentru Călin Georgescu: „La fel se întâmplă și în Republica Moldova”/ Cum au votat moldovenii cu cetățenie română

HotNews acum 8 ore
Liderul socialiștilor din Republica Moldova a făcut și o paralelă cu situația din țara sa, asigurând că „moldovenii vor vota masiv pentru Interesul Național al țării”. Rezultate alegeri prezidențiale 2024. BREAKING NEWS: Se anunță o surpriză uriașă,

Vremea

București
acum

lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
joi

5°/10°
Iasi
acum

lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

1°/5°
joi

3°/9°
Constanta
acum

lun.

1°/6°
mar.

3°/7°
mie.

4°/8°
joi

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

lun.

1°/4°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
joi

1°/7°
Timisoara
acum

lun.

3°/8°
mar.

3°/9°
mie.

4°/8°
joi

6°/11°