Când pictează icoane se simte învăluită de o prezenţă divină
Carolina Tănase a murit o dată. A priceput după asta că uneori rosturile sunt mai presus de înţelesuri. Într-o dimineaţă neagră de vară, un accident de călărie avea să-i întoarcă destinul pe dos. Avea 24 de ani. Nici n-apucase bine să trăiască, să se bucure, să iubească. A privit de atunci lumea de jos în sus, de la înălţimea scaunului cu rotile în care stă ţintuită de 18 ani. Mulţi i-au spus că icoanele pe care le pictează au ceva inexplicabil în ele. Carolina zâmbeşte. Ea ştie că ăsta se datorează prezenţei pe care o simte mereu în preajmă, ca o căldură ce o învăluie şi fără de care nu poate picta. A înţeles că i s-a dat un drum greu, dar că ăsta e până la urmă un dar. "Dacă nu îl accepţi, te condamni singur." Ea şi-a urmat calea, darul ei de la Dumnezeu, s-a luptat pentru fiecare clipă, a învăţat să trăiască ca şi cum ar fi fost pe picioarele ei, a muncit, a crescut singură un copil şi a predat altora o lecţie de viaţă. Aceea că nefericirea poate fi doar o opţiune.
Carolina Tănase are acum 42 de ani. Stă undeva prin fundul Berceniului, într-un apartament modest, în care abia are loc să întoarcă scaunul cu rotile. E încă o femeie frumoasă şi are cei mai senini ochi trişti pe care i-am văzut, în care poţi să te afunzi până la suflet. Prin colţurile camerei stau câteva icoane luminoase, ca ea. A început să le picteze după ce a înţeles că soarta i-a făcut alte planuri. E unul dintre darurile pe care le-a primit după ce i se luase aproape tot. Îmi întinde mâinile care parcă strâng şi acum dârlogii calului care în urmă cu 18 ani a zvâcnit aiurea într-o goană nebună. Ea şi Diana, fiica ei de 21 de ani, trăiesc din vreo 600 RON adunaţi din pensia de fost electronist şi din ce mai câştigă fata. Diana s-a îndrăgostit de lumea circului de câţiva ani, face acrobaţii, se antrenează de di
