“Demonii vintului”, o noua carte Daniela Zeca-Buzura. Un nou interviu:

Cînd ești tu?

În 2007, în Sahara, când mă aflam singură, la 50 de grade Celsius în deşert, fără niciun bagaj, fără găteli, fără parfum, iar aşa-zisa mea cultură nu mai folosea la nimic: eram eu.

În urmă cu nişte ani (nu pot să-ţi spun aici chiar toate secretele!), când m-am îndrăgostit. Sunt proastă, liberă şi superbă, de fiecare dată când se întâmplă: un fel de pasăre stângace, cu aripi de cristal, dar care zboară!

Ce e în capul tău?

O menajerie! Nici eu nu îndrăznesc să descifrez până la capăt, crede-mă!

De ce te-ai născut?

Că m-am grăbit… M-a născut în noiembrie, pe întâi, la şase luni şi trei săptămâni, lăsându-mi în burta maică-mii, încă neîmplinite, foarte multe abilităţi, dar… asta e! Nu mai am ce să fac, mă descurc cum pot.

Îți place de tine?

Am fost norocoasă. Nu îmi place de mine decât rare ori, dar nu m-aş da pe o alta, jur. Aş fi vrut în plus să pot dansa extraordinar şi să pot vorbi foarte multe limbi în afara ăsteia, româneşti…

Politica?

Un rol pe care aş dori să îl joc la un moment dat, dacă nu aş fi sigură că m-aş plictisi pe parcurs.

Opera

Hm, o ploaie cu soare, fenomen care nu se întâmplă aşa, toată ziua – bună ziua, de aceea ne place, nu?

Viața ta

O provocare continuă. Am să mor jertfindu-mă să ţin pasul, e clar! România? O cruce de purtat, de aceea doar Biblia mai poate să-ţi spună, din când în când, câte un adevăr despre acest loc.

Sinuciderea

Trăiesc pentru că sunt lacomă. Vreau să văd, să aud, să cred, să gust şi să miros fără încetare.

Cartea pe care n-o vei citi vreodată

Gunter Grass, cu Toba de tinichea, pe care nu am reuşit să o termin vreodată.

Cartea cu care nu e prea bine sa te lauzi

Păi, Aghata Christie, Uciderea lui Roger Ackroyd, o capod